Viktor Orban a refuzat să-i aducă un omagiu lui Aleksei Navalnîi în Parlamentul Ungariei: ”Șovinii nu merită respectul”
În momentul în care un deputat al opoziţiei a cerut un minut de reculegere în memoria lui Navalnîi, două treimi dintre membrii Parlamentului ungar au rămas aşezaţi, gest salutat de liderul lor.
"Şovinii nu merită respectul Parlamentului Ungariei", a declarat Orban de la tribună, referindu-se la declaraţii făcute în trecut de Aleksei Navalnîi.
"Cei care i-au numit pe georgieni rozătoare" când forţele ruse au invadat această fostă republică sovietică din Caucaz în 2008 "nu vor fi respectaţi", a adăugat el.
"Altfel, odihneşte-te în pace", a conchis liderul suveranist.
Avocatul Aleksei Navalnîi, care a cochetat cândva cu naţionalismul, a susţinut la acea vreme intervenţia Rusiei în Georgia. El şi-a cerut scuze public în aprilie 2023.
Devenit principalul opozant al preşedintelui rus Vladimir Putin, el a murit într-o colonie penitenciară dincolo de Cercul Polar, la vârsta de 47 de ani.
Circumstanţele morţii sale rămân neclare. Potrivit serviciului penitenciar rusesc, acesta a murit după ce a acuzat o stare de rău "după o plimbare" în curtea închisorii.
Mai multe ţări occidentale l-au acuzat pe preşedintele rus Vladimir Putin că este responsabil de moartea lui Navalnîi.
Însă Ungaria, singurul stat membru al UE care a menţinut legături strânse cu Kremlinul, s-a remarcat încă o dată prin faptul că nu a publicat nicio reacţie oficială.
Bence Tordai, cofondatorul unui mic partid ecologist, care a iniţiat momentul de reculegere, şi-a exprimat regretul faţă de atitudinea lui Viktor Orban şi a parlamentarilor din tabăra acestuia, spunând că este o "ruşine".
Sursa: Agerpres
Etichete: Ungaria , aleksei navalnîi , Viktor Orban
Dată publicare: 26-02-2024 21:08