VIDEO. Violențe în Istanbul, la un marș al comunității gay. Poliția a folosit gaze lacrimogene
Your browser doesn't support HTML5 video.
De asemenea, potrivit News.ro, care citează Reuters, poliția a arestat persoane care încercau să participe la acest eveniment interzis de către autorităţile locale.
Astfel, au fost filmați poliţişti în ţinută antirevoltă împingând şi târând oameni, dintre care unii agitau steaguri-curcubeu, în timp ce se adunau la un marş pe o stradă laterală faţă de bulevardul Istiklal.
Aproximativ 20 de persoane, inclusiv un fotojurnalist au fost arestate, potrivit presei turce.
Autorităţile turce au interzis în ultimii ani marşuri Gay Pride. Mii de persoane participau în urmă cu câţiva ani la Gay Pride în Istanbul.
Procesul aderării Turciei la Uniunea Europeană (UE) este blocat de mai mulţi ani, din cauza unor tensiuni cuprivire la drepturile omului.
Liderii UE s-a angajat joi, la un summit la Bruxelles, să continue să lupte împotriva discriminării lesbenelor, gay-ilor, bisexualilor şi transsexualilor (LGBT), într-o declaraţie comună, după ce Parlamentul ungar a adoptat o lege care interzice distribuirea în şcoli a unor materiale acuzate de promovarea homosexualităţii şi schimbării sexului.