Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Tentativă de asasinat în Haiti. Premierul a reușit să scape după ce a fugit

Prim-ministrul haitian Ariel Henry a supravieţuit sâmbătă unei tentative de asasinat, informează Reuters marţi.

 

Cancelaria premierului a anunţat că mai mulţi "bandiţi şi terorişti" au încercat să îl ucidă pe Henry în timpul unei ceremonii cu ocazia celei de-a 218-a aniversări a independenţei republicii din Caraibe.

Atentatul a avut loc la o biserică din Gonaives, în nordul Haiti. Într-o înregistrare video difuzată în reţelele sociale se vede cum Henry şi cei din jurul său fug spre vehiculele lor, după ce un grup de atacatori înarmaţi a început să tragă.

Presa haitiană menţionează o posibilă implicare a unor bande de infractori şi relatează că atacul s-a soldat cu un mort şi doi răniţi.

Citește și
steag Ucraina
Tentativă de asasinat asupra consilierului președintelui ucrainean. Rusia este suspectă. Ce spune Kremlinul

Poliţia a comunicat că atacatorii aparţinea unor "grupări înarmate" şi nu a putut confirma numărul de victime.

Înainte de incident, liderul unei bande locale transmisese ameninţări la adresa lui Henry.

Cancelaria prim-ministrului a informat că au fost emise mandate de arestare pentru suspecţii care au tras.

Guvernul de la Port-au-Prince se confruntă cu probleme tot mai mari privind legitimitatea. Henry a depus jurământul ca premier la numai două săptămâni după asasinarea preşedintelui Jovenel Moise în iulie anul trecut. Data alegerilor pentru desemnarea noului preşedinte nu a fost încă fixată.

Bandele de infractori şi-au întărit dominaţia asupra unor zone din Haiti după ce Moise a fost ucis, probabil de un grup de mercenari. De atunci, a crescut îngrijorarea faţă de siguranţa demnitarilor haitieni, arată Reuters.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult