Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Putin: Gazprom își va îndeplini „pe deplin” obligațiile. „Partenerii dau vina pe Rusia pentru toate greșelile lor”

Preşedintele rus, Vladimir Putin, a dat asigurări că gigantul din domeniul gazelor Gazprom îşi va îndeplini pe deplin obligaţiile faţă de partenerii săi, într-un moment în care livrările către Europa scad în plin conflict în Ucraina.

"Gazprom şi-a îndeplinit, continuă să-şi îndeplinească şi îşi va îndeplini pe deplin obligaţiile, dacă cineva are nevoie de el", a afirmat el într-o conferinţă de presă după discuţiile de la Teheran, scrie Agerpres.

"Nu există nicio îndoială că partenerii noştri dau vina sau încearcă să dea vina pe Rusia şi Gazprom pentru toate greşelile lor", a adăugat Vladimir Putin, afirmând că europenii au pariat pe "surse de energie netradiţionale".

"Gazprom este gata să pompeze atât cât este necesar", a continuat el, indicând că occidentalii sunt în dificultate pentru că au impus sancţiuni împotriva Moscovei şi au "închis" canalele de livrare a hidrocarburilor.

Citește și
Alternativele petrolului rusesc pentru România. Am putea importa din Azerbaidjan, dar până atunci prețurile la pompă urcă
Reuters: Ucraina cere Canadei să nu returneze Rusiei o turbină de gaz
Gazprom a redus livrările de gaze prin Nord Stream 1

Gazprom a redus livrările de gaze prin Nord Stream 1 cu 60% în ultimele săptămâni, invocând absenţa unei turbine Siemens aflate în mentenanţă în Canada.

Această decizie a fost denunţată drept "politică" de guvernul german, considerând-o motivată de dorinţa de a exercita presiuni asupra occidentalilor în conflictul din Ucraina.

Marţi, Vladimir Putin a afirmat că Gazprom nu a primit încă "documentele oficiale" pentru a aduce turbina din Canada.

Gigantul rus din domeniul gazelor Gazprom a invocat "forţa majoră" pentru a se exonera de responsabilitatea pentru reducerile masive ale aprovizionării cu gaz către Europa.

A invoca "stare de forţă majoră" eliberează o companie de obligaţiile sale contractuale prin exonerarea acesteia de orice răspundere juridică, mai scrie AFP.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult