VIDEO. Papa Francisc a participat la slujba din Duminica Floriilor, la o zi după externare. „Vă mulțumesc pentru rugăciuni”
Your browser doesn't support HTML5 video.
Pontiful a rostit tradiţionala rugăciune Angelus în Piaţa Sfântul Petru de la Vatican, după liturghia din Duminica Floriilor, transmit agenţiile AFP şi ANSA.
"Vă salut pe toţi, romani şi pelerini, mai ales pe cei veniţi de departe. Vă mulţumesc pentru participare şi, de asemenea, pentru rugăciunile voastre, pe care le-aţi intensificat în ultimele zile. Mulţumesc!", a declarat în faţa mulţimii pontiful în vârstă de 86 de ani, a doua zi după ce a fost externat, potrivit Agerpres.
Papa Francisc a rostit cu o voce uşor slăbită că şi el a avut nevoie de mângâierea lui Iisus. "Şi eu am nevoie ca Iisus să mă mângâie, să se apropie de mine, iar pentru aceasta mă duc să-l văd în cei părăsiţi, singuri", a spus pontiful în Piaţa Sfântul Petru.
Papa Francisc a stat în picioare, sprijinit în baston, şi nu a avut nevoie de scaunul cu rotile pe care îl foloseşte adesea din cauza unei probleme cronice la genunchi.
Duminică dimineaţă, el a salutat, dintr-un vehicul deschis, mulţimea prezentă în piaţa de la Vatican decorată cu peste 35.000 de plante şi flori.
La bordul "papamobilului", pontiful a afişat o mină serioasă înainte de a celebra slujba, la care promisese că va fi prezent, în faţa a circa 30.000 de persoane.
Papa Francisc a părăsit sâmbătă spitalul Gemelli din Roma unde a fost internat miercuri din cauza unor probleme respiratorii. "Sunt încă în viaţă", a glumit suveranul pontif în faţa numeroşilor credincioşi şi jurnalişti adunaţi în faţa spitalului.
Pontiful a fost diagnosticat cu bronşită şi a răspuns bine la tratamentul cu antibiotice, precizase joi biroul de presă de la Vatican.
Liderul celor 1,3 miliarde de catolici suferă de mai mulţi ani de probleme de sănătate tot mai grave, inclusiv de dureri de genunchi care îl obligă să folosească un scaun cu rotile şi un baston.
Pontiful a mai fost internat timp de zece zile la Spitalul Gemelli, în iulie 2021, pentru o operaţie majoră la colon.
Papa Francisc a împlinit zece ani în fruntea Bisericii Catolice la începutul lunii martie. El a adoptat reforme majore în materie de guvernare şi a căutat să creeze o biserică mai deschisă şi în care să existe mai multă compasiune, în pofida unei opoziţii interne, în special din partea conservatorilor.
Durerea de genunchi, care l-a forţat în special să anuleze mai multe întâlniri în 2022 şi să amâne o călătorie în Africa, se află în centrul conjecturilor referitoare la posibila sa demisie. Liderul Bisericii Catolice a lăsat întotdeauna deschisă această posibilitate. Predecesorul său, Benedict al XVI-lea, a demisionat în 2013, luând lumea prin surprindere. Însă, după ce a evocat în iulie posibilitatea "de a se da deoparte", el a declarat în februarie că demisia unui papă "nu trebuie să devină o modă", asigurând că această ipoteză nu figurează "deocamdată" pe agenda sa.
Papa este asistat constant de o echipă de îngrijitori, fie la Vatican, fie în timpul călătoriilor sale în străinătate. O măsură de precauţie cu atât mai necesară în contextul în care pontiful octogenar are un istoric medical problematic - la 21 de ani a fost la un pas de deces din cauza pleureziei şi a suferit o ablaţie parţială la unul dintre plămâni.