Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Israelul are pregătite pentru invazia terestră din Gaza vehicule neobișnuite de luptă. Jumătate camion, jumătate tanc

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un jurnalist de la postul britanic Sky News a filmat în sudul Israelului - unde armata Israelului spune că se pregătește să atace Gaza pe calea aerului, pe uscat și pe mare - câteva vehicule de luptă foarte interesante.  

Acestea arată ca niște camioane peste care au fost montate turele de tanc.

Toate aceste vehicule, care par că se pot deplasa foarte ușor și cu viteză - spre deosebire de un tanc obișnuit - au deasupra cabinii șoferului o țeavă asemănătoare celor de tanc.

Deborah Haynes, editorul de securitate și apărare al postului de televiziune: 

”Sunt în sudul Israelului și fac parte din Brigada Givati. Sunt pe cale să desfășoare un exercițiu de antrenament. Aceasta este o unitate pregătită pentru luptă. Sunt gata să intre în Gaza dacă va veni ordinul. Și chiar acum, puteți vedea soldați trecând pe lângă noi în timp ce înaintează. Ei simulează genul de acțiune, pe care ar trebui să o facă dacă vor fi chemați să intre în Gaza.

Aceasta este o unitate foarte bine antrenată și foarte profesionistă. A fost o unitate care a intrat în Gaza în 2014. Am vorbit cu militari de aici care mi-au spus că această unitate este absolut pregătită să plece. Mulți dintre ei sunt rezerviști. Tocmai au fost chemați la datorie de la atacul Hamas de acum o săptămână. Mulți dintre ei au luptat pentru a respinge acel atac. Iar acum se pregătesc în cazul în care li se va spune că aceste unități vor trebui să meargă în Gaza.

Citește și
Egipt, Rafah
Surse: Aproximativ 240 de persoane din Gaza, care au și cetățenie română, solicită repatrierea

Și ceea ce vom vedea este această unitate în acțiune, antrenându-se. Au tancuri, au unități terestre” - a transmis jurnalista.

Ea mai spune că armata Israelului este pregătită să se confrunte cu dispozitive explozive capcană în Gaza, lăsate în urmă de teroriștii Hamas.

”Există, de asemenea, un element de geniu, care se poate ocupa de bombe, de detonarea bombelor. Ei se așteaptă cel mai probabil să existe capcane și explozibili în Gaza, dacă vor fi nevoiți să intre. Și, ca orice unitate militară, desigur, trebuie să se antreneze. Așa că ni s-a permis să venim și să îi urmărim în timp ce se antrenează. Mi s-a spus că este un antrenament absolut vital” - mai spune jurnalista de la Sky News.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult