VIDEO Imagini ciudate cu Serghei Șoigu. Cum încearcă presa rusă să dezmintă dispariția lui
Imaginile publicate de presa rusă au fost catalogate drept ciudate deoarece ministrul poartă un sacou de culoare închisă, cămașă albă și cravată, deși până acum apărea îmbrăcat doar în uniforma militară a Federației Ruse.
Serghei Șoigu se afla în partea de stânga-sus a ecranului. Însă până să apară imaginea cu acesta, semnalul din locul în care era prezent ministrul pare că lipsește. În câteva secunde, imaginea acestuia apare ca și cum cineva ar fi activat sau deschis în acel moment camera video, potrivit dailymail.co.uk.
Clipul video nu a fost datat. De asemenea, presa rusă nu a făcut nicio precizare cu data la care ar fi fost făcută această înregistrare.
Transmiterea videoconferinței a întrerupt un interviu în direct la canalul Rossia 24. Prezentatorul nu a precizat data, dar l-a citat pe purtătorul de cuvânt al Kremlinului care susținea că ministrul Apărării vorbea despre „operațiunea militară specială”.