VIDEO. Cardi B l-a intervievat pe Joe Biden. „Mai întâi, vreau ca Trump să plece”
Interviul a fost luat pentru revista Elle, iar Cardi B părea șocată de ceea ce se întâmplă, conform CNN.
„Oh, la naiba, e pe bune?”, a spus Cardi B la începutul interviului.
Joe Biden a fost foarte relaxat în timpul interviului și i-a prezentat-o cântăreței pe fiica lui, Ashley.
De asemenea, candidatul democrat a felicitat-o pe Cardi B pentru că a ajuns pe coperta revistei Elle și i-a mulțumit pentru „generozitatea sa față de persoanele infectate cu Covid”.
„Am o listă de lucruri pe care vreau ca președintele să le facă pentru noi. Dar mai întâi, vreau ca Trump să plece. Gura lui ne bagă în prea multe probleme”, a spus Cardi B.
Artista i-a spus lui Joe Biden că își dorește un președinte care să îi spună „care sunt pașii de urmat ca să ne facem bine”, care să ofere educație universitară gratuită, precum și un sistem medical gratuit.
Pe lângă aceste cerințe, Cardi B a cerut „legi care să fie corecte atât pentru cetățenii de culoare cât și pentru polițiști”.
„Nu e niciun motiv pentru care nu putem avea aceste lucruri. Președinții trebuie să își asume responsabilitatea. Înțeleg că unul dintre președinții tăi preferați este Franklin Roosevelt. Roosevelt a spus că americanii pot îndura orice, atâta timp cât le spui adevărul”, i-a răspuns Joe Biden.
Mamă a unei fetițe de doi ani, Cardi B a menționat de asemenea importanța îngrijirii copiilor.
„Simt că țara aceasta e atât de rănită, încât anul acesta oamenii nici nu au putut să sărbătorească de 4 iulie, deoarece nu toată lumea se simte ca un american. Mulți oameni simt că nu fac parte din America”, a spus artista.
Joe Biden a aprobat.
„Unul dintre lucrurile pe care le admir la tine este că vorbești despre cee ace eu numesc egalitate – decență, corectitudine și tratarea oamenilor cu respect”, a spus Biden.
Cei doi au vorbit și despre importanța votului și Biden a promis că dacă va fi ales și va face greșeli, și le va asuma.
„Doar urmărește-mă. Niciodată nu mi-am ieșit din cuvânt. Niciodată în viața mea”, a spus Biden.
Cardi B l-a mai intervievat în anul 2019 și pe Bernie Sanders, fost candidat la nominalizarea din partea Partidului Democrat și a manifestat în numeroase rânduri interes în politică.
Sursa: B.P.
Etichete: SUA , joe biden , presedinte , alegeri , cardi b
Dată publicare: 22-08-2020 13:10