Modifica setarile cookie
Toate categoriile

VIDEO. Avionul „Apocalipsei” al lui Putin a fost văzut zburând în apropiere de Moscova

Avionul ”Apocalipsei” al lui Vladimir Putin, care îi permite președintelui rus să continue să conducă Rusia dacă izbucnește un război nuclear, a fost văzut zburând în apropeire de Moscova în ultimele zile, potrivit Daily Mail.

Într-o filmare se observăcum aeronava Ilyushin Il-80 trece la joasă altitudine deasupra periferiei capitalei Rusiei, pe fondul tensiunilor legate de faptul că Moscova va recurge la arme atomice în timpul conflictului din Ucraina.

 

Dar oficialii ruşi spun că este vorba despre o repetiție pentru parada anuală de Ziua Victoriei, care va avea loc luni, în Piaţa Roşie. Aeronava va fi prezentată la eveniment, cu un zbor la joasă înălțime.

Uriașa aeronavă construită înainte de căderea URSS - supranumită „Kremlinul zburător” - nu a mai fost văzută la o ceremonie de Ziua Victoriei, zi care marchează înfrângerea lui Hitler şi sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, din anul 2010.

Reapariţia sa este un semn că Putin doreşte să trimită un avertisment Occidentului.

Avionul Il-80 Maxdome va fi escortat de două MiG-29 în timp ce va zbura la joasă înălţime deasupra Catedralei Sfântul Vasile.

Avioanele „Doomsday” sunt aeronave de comandă și control aeriene care pot fi utilizate pentru a evacua înalți oficiali în caz de urgență.

Acestea sunt echipate cu tehnologia necesară pentru a direcționa forțele armate în caz de dezastru, precum un război nuclear. Acestea nu au ferestre, pentru a-i proteja pe cei din interior de o explozie nucleară.

Anul trecut, Rusia a anunțat că lucrează la un nou avion al „Apocalipsei”. Ria Novosti a scris că forțele rusești ar trebui să primească cel puțin două astfel de aeronave - cea aflată în producție și încă una.

Noile aeronave vor avea o autonomie mai mare decât predecesoarele și vor putea asigura comunicarea pe o rază de aproape 6.000 de km.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult