VIDEO Atac informatic la minaretele din Izmir. ”Bella Ciao”, difuzată în locul chemării la rugăciune
Sistemul de chemare la rugăciune din Izmir a fost ţinta hackerilor. Cântecul partizan italian „Bella Ciao” a răsunat miercuri după-amiază din minaretele unor moschei din oraşul aflat în vestul Turciei, scrie news.ro.
Divizia locală a Diyanet, autoritatea turcă pentru probleme religioase, a confirmat incidentul printr-un mesaj publicat pe Twitter.
„Bella Ciao” a fost difuzat după ce „persoane necunoscute au sabotat şi piratat sistemul de chemare la rugăciune”.
Procuratura anchetează și ”like-urile” de pe rețele sociale
Procuratura din Izmir a deschis o investigaţie în legătură cu incidentul, dar şi cu utilizatori ai rețelelor sociale suspectaţi că „au denigrat valorile religioase” pentru că au apreciat cele întâmplate, a relatat agenţia Anadolu.
Un purtător de cuvânt al partidului conservator AKP, aflat la putere, a condamnat „vehement” incidentul petrecut în al treilea cel mai mare oraş turc, ameninţând pe Twitter că făptaşii vor fi găsiţi.