Viața ca șef în poliția nord-coreeană: „Înainte să executăm oameni, primim mâncare și alcool”

Ei au acces la documente secrete și, de cele mai multe ori, cooperează cu poliția secretă, cât și cu cei care se ocupă de penitenciare.

Într-un interviu acordat portalului North Korea News, un fost șef din Poliția nord-coreeană, care a fugit de regimul Kim Jong-un, a vorbit despre cum oamenii legii își fac meseria jonglând între legile stricte și sistemul bazat pe favoruri și privilegii. Omul legii a făcut dezvăluirile sub protecția anonimatului.

Cum ai devenit polițist?

Răspuns: „În Coreea de Nord, nu devii polițist din proprie voință. Am absolvit o universitate obișnuită, iar notele m-au încadrat în categoria „nucleu”. La universitatea mea au absolvit în jur de 500 de persoane, iar Ministerul pentru Securitatea Poporului a decis că statutul meu social („songbun) și rezultatele („keychung”) sunt suficient de bune. Astfel, mi s-a acordat gradul de locotenent. Apoi au văzut că știu destul de bine legislația, așa că m-au trimis la Universitatea de Securitate Kim Jong-il, unde am studiat timp de doi ani, după care am devenit cu adevărat polițist.”

Citește și

Cum l-a păcălit Kim Jong-un pe un prezentator NBC care a vizitat Coreea de Nord

Care sunt condițiile pentru promovare în poliție?

„În primul rând, rezultatele. Întrucât am lucrat ca polițist în perioada în care Coreea de Nord s-a confruntat cu foametea, legăturile au fost foarte importante. O dată sau de două ori pe săptămână, când superiorii mergeau într-o călătorie de afaceri, trebuia să le dau combustibil. Era ilegal, dar așa mi-am creat parteneri influenți.”

Trebuia să suni poliția secretă des, în departamentul în care lucrai?

„Începând cu 1973, poliția secretă a devenit o instituție separată. Noi arestăm infractori, iar ei prind spioni, elemente subversive sau adversari politici. De exemplu, dacă dădeam de vreun incident precum o persoană care incendia o fermă, distrugând culturile, trebuia să mergem să arestăm infractorul. Unii dintre ei, erau motivați de nemulțumirile privind oficialii, urau statul, iar atunci lăsam cazul în grija poliției secrete. Practic, trebuia să ținem legătura cu ei tot timpul.”

Dacă se petrecea un incident, ei vă sunau înapoi?

„Bineînțeles. În astfel de cazuri, mergeam după respectivii infractori împreună.”

Adică fiecare polițist avea un partener din poliția secretă?

 „Se întâmpla să difere departamentele. Unii se ocupă de problemele legate de ferme, alții de industrie, alții de probleme teritoriale. Desfășuram operațiuni cu persoanele din departamentul corespunzător.”

Se întâmpla ca poliția obișnuită să se ocupe de infracțiunile politice?

„Au fost câteva în urmă cu mult timp. Era un tip pe care îl suspectam de crimă, pe care l-am urmărit 10 ani. Când, în sfârșit l-am prins, mi-am dat seama că era un infractor politic. Dar dacă l-am fi predat poliției secrete, ei ar fi primit toate laudele, iar toate eforturile duse timp de 10 ani ar fi fost în zadar. Așa că l-am înregistrat ca pe un simplu criminal și a fost condamnat la moarte silnică pe viață. Criminalul a fost recunoscător, dar astfel de cazuri erau obișnuite. Și poliția secretă făcea la fel. Arestau o persoană suspectă de infracțiuni politice, dar dacă descopereau că e un infractor de rând, îl acuzau că e oponent politic. Au fost multe cazuri de acest gen. În 30 aprilie 2000, am primit ordin de la Kim Jong-un să nu mai concurăm cu poliția secretă.”

Cine decide dacă oamenii trebuie trimiși în centre de reeducare?

„Poliția secretă și Comitetul de Securitate al partidului. Cei implicați în conspirații sunt executați, dar familiile și rudele acestora sunt trimiși în centre de reeducare. Până în 1990, exista un responsabil care se ocupa cu asta; cel care semna ordinele. El era directorul poliției secrete, dar din 1990, deciziile sunt luate de Comitetele de Securitate din orașe, ținuturi și provincii.”

Cei care execută oameni sunt recompensați?

„Nu chiar, dar înainte ca un polițist să execute o persoană, primește alcool și ceva de mâncare.”

Cam câți polițiști iau mită?

„Sunt polițiști care acceptă mita, iar alții care nu o fac. În cazul lor, 90% din venituri provin din sumele primite ca mită. Cei care nu iau sunt săraci. Ei lucrează în departamente în care nu intră în contact direct cu oamenii: cei din departamentul de evidență, comunicare, gardienii sau personalul de instructaj. Aceștia nu au interacțiune directă cu populația.”

Cum poți deveni membru de partid?

„Un ofițer de poliție devine, automat, membru de partid, însă trebuie să fii înrolat în armată timp de trei ani.”

Este homosexualitatea ilegală în Coreea de Nord?

„Da, este. Codul Penal nu spune nimic despre asta, pentru că nici nu recunoaște că așa ceva ar exista. Însă dacă cineva aplică legislația, sunt pedepse pentru promovarea unei culturi decadente. La început, homosexualii erau executați. Acum sunt condamnați la moarte. Totodată, ei pot fi condamnați pentru că răspândesc o cultură sexuală decadentă, specifică țărilor capitaliste.”

Sunt legi privind agresiunea sexuală? În Codul Penal se precizează că dacă un bărbat obligă o subordonată să facă sex cu el, atunci comite o infracțiune.

„Conceptul în sine nu există în Coreea de Nord. Violul, însă, este o infracțiune. Bineînțeles că este ilegal, dar dacă femeia nu îl suportă, el nu va face niciun gest. De obicei, este consensual. Ele acceptă să facă sex cu superiorii, ca să fie admise în partid.”

Ce riscă un tată care e prins că își bate fiul?

„Bătăile nu sunt pedepsite prin legislația nord-coreeană. Ar fi pedepsit doar dacă și-ar omorî în bătaie fiul. Dacă rămâne invalid, ei vor spune că nu și-a ascultat tatăl, care îl educa în spiritul socialismului. Tatăl ar putea chiar să fie lăudat pentru tratamentul aplicat copilului.”

Unde sunt mai mulți infractori, în Nord sau în Sud?

„Coreea de Nord are mai mulți. Pe vremuri, era cam același număr. Însă din cauza foametei, oamenii au început să comită infracțiuni ca să supraviețuiască. În genera, sunt de cinci ori mai mulți infractori în Nord decât în Sud.”