Vești proaste de la summit-ul UE. Merkel: ”E posibil să nu se ajungă la un acord”
Discuțiile în privința unui acord au creat divergenţe profunde, informează AFP şi dpa.
"Există multă bunăvoinţă (...), însă este de asemenea posibil ca astăzi (duminică) să nu se ajungă la niciun rezultat", a declarat Merkel la sosirea la summit pentru o nouă zi de negocieri pe care ea a calificat-o drept "decisivă".
"Nu pot spune nici acum dacă va fi găsită o soluţie", a insistat ea, scrie Agerpres.
Reuniunea este dedicată negocierii bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021 - 2027 şi Planului european pentru relansare economică.
Preşedintele Klaus Iohannis a declarat că România va încerca să obțină alocări cât mai importante pentru Politica de Coeziune şi Politica Agricolă Comună.
”Noi avem nevoie de acești bani, avem planuri mari. Avem nevoie de bani europeni pentru spitale, pentru școli, pentru autostrăzi, pentru căi ferate și multe alte programe care pot fi acoperite din aceste sume. Evident, pentru agricultură dorim să folosim sume cât se poate de consistente pentru a moderniza agricultura românească și pentru a obține rezultate bune”, a spus șeful statului, înainte de începerea summit-ului, la Bruxelles.
Al doilea pachet financiar pe care România îl negociază este destinat revigorării economice după criza provocata de pandemia de Covid-19. Iohannis a precizat că o parte din bani se acordă sub forma de împrumut, iar altă parte, ”și mai mare”, sunt bani care nu trebuie returnați, pentru că se acordă sub forma de grant.