Vestele Galbene. Franța, iritată de reacțiile lui Donald Trump și Recep Erdogan
"Îi spun lui Donald Trump şi preşedintele Republicii (Emmanuel Macron) i-a spus de asemenea: Noi nu ne implicăm în dezbaterile americane, lăsaţi-ne să ne trăim viaţa de naţiune!", a cerut duminică ministrul de externe francez Jean-Yves Le Drian, relatează Agerpres, citând AFP.
Căci preşedintele american pare să aibă o "plăcere răutăcioasă în a turna gaz pe foc" cu privire la tulburările din Franţa, comentând pe Twitter că sâmbătă a fost "o zi şi o noapte foarte triste la Paris", unde aveau loc violenţe, notează France Presse.
"Poate că este timpul să se pună capăt acordului de la Paris, ridicol şi extrem de scump şi să se dea bani oamenilor, reducând impozitele", a sugerat Donald Trump, care contestă acest acord internaţional, unul din numeroasele subiecte de dispută cu Emmanuel Macron, fervent susţinător al acestui pact.
Preşedintele francez se poziţionase pe scena internaţională drept unul dintre campioni ai taberei "progresiste" în faţa creşterii influenţei liderilor iliberali.
"Dezordinea domneşte pe străzi în numeroase ţări europene, începând cu Parisul. Televiziunile, jurnalele transmit imagini cu maşini în flăcări, magazine prădate, riposta din ce în ce mai violentă a poliţiei împotriva manifestanţilor", a reacţionat preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan, acuzat cu regularitate în Franţa de atingerea adusă libertăţilor cetăţeneşti.
"Macron nu reprezintă o problemă pentru mine, el este o problemă pentru poporul francez", a afirmat la rândul lui ministrul de interne italian Matteo Salvini. În timp ce teoreticianul american al puterii populiste Steve Bannon afirmă că "Parisul arde" şi că "vestele galbene din Franţa sunt exact acelaşi tip de oameni care l-au ales pe Donald Trump şi care au votat Brexit".
Dar în afară de aceste comentarii publice, autorităţile franceze se tem de eventuale ingerinţe în criză prin reţelele de socializare.
Secretariatul general al apărării şi securităţii naţionale (SGDSN), un organism subordonat premierului francez, coordonează în prezent o serie de verificări în acest sens, a explicat pentru AFP o sursă apropiată dosarului.
Serviciile franceze sunt atente la manipularea informaţiei, dar este prea devreme pentru a se pronunţa asupra acuzaţiilor cotidianului britanic The Times, care asigură că sute de conturi false alimentate de către Rusia încearcă să amplifice revolta "vestelor galbene", indică o altă sursă apropiată dosarului.
Este un subiect care necesită investigaţii ample şi complexe, se mai precizează.
Potrivit The Times, care citează analize efectuate de societatea de securitate cibernetică New Knowledge, circa 200 de conturi de pe Twitter difuzează fotografii şi înregistrări video despre persoane grav rănite de către poliţie, presupuse a fi "veste galbene", în timp ce imagini datează evenimente care nu au nicio legătură cu manifestaţiile în curs de desfăşurare în Franţa de mai multe săptămâni.
Agenţia Bloomberg citează şi ea un studiu al "Alliance for Securing Democracy" (Alianţa pentru protejarea democraţiei), legată de think tank-ul american German Marshall Fund.
Hashtag-ul #giletsjaunes se clasează în fruntea cuvintelor-cheie utilizate de 600 de conturi pe Twitter, înregistrate şi considerate de acest organism ca acţionând pentru promovarea poziţiilor ruseşti, potrivit Bloomberg.
În timp ce aceste conturi se preocupă de obicei de subiecte americane, ele au comentat pe larg manifestaţiile franceze timp de cel puţin o săptămână, "indiciu destul de puternic că există un interes pentru amplificarea conflictului", apreciază Bref Scafer, analist al acestui organism citat de Bloomberg.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!
Sursa: Agerpres
Etichete: Franta , proteste , donald trump , Recep Erdogan , veste galbene
Dată publicare: 10-12-2018 06:47