Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vaticanul a cerut scuze Rusiei în urma unor declaraţii ale Papei Francisc privind războiul din Ucraina

Vaticanul a cerut scuze Moscovei în urma unor declaraţii ale Papei Francisc cu privire la un presupus comportament crud al unor minorităţi etnice ruse în Războiul rus din Ucraina, relatează AFP, potrivit News.ro.  

”Pot să confirm la ora actuală că au avut loc contacte diplomatice în acest sens”, a răspuns directorul serviciului de presă al Vaticanului, Matteo Bruni, întrebat despre o declaraţie a purtătoarei de cuvânt a Ministerului rus de Externe, Maria Zaharova, joi, potrivit căreia Vaticanul a prezentat scuze în urma acestor declaraţii ale Papei Francisc.

Papa Francisc declara, la sfârşitul lui noiembrie, într-un interviu, că unii dintre ”cei mai cruzi” combatanţi în Războiul rus din Ucraina ”nu sunt de tradiţie rusă”, ci fac patrte din minorităţi ruse ca ”cecenii, bureaţi”, referindu-se popoare autohtone din aceste regiuni ruseşti.

Aceste declaraţii au înfuriat Rusia.

Maria Zaharova a scris pe Telegram că ”asta nici măcar nu mai e rusofobie, e perversiune”.

Citește și
papa francisc
Sfatul Papei Francisc pentru Ucraina. Cum crede suveranul pontif că poate obține pacea cu Rusia

Rusia a fost acuzată, în septembrie, de o mobilizare disproporţionată a unor bărbaţi din minorităţi etnice din Siberia şi Caucaz în cadrul ofensivei ruse în Ucraina.

Critici ai Kremlinului acuză de asemenea faptul că minorităţi concentrate în regiuni ruseşti sărace şi izolate trimit pe front, în Ucraina, tot atâţi militari cât etnicii ruşi.

Însă aceste minorităţi au fost acuzate totodată de faptul că au jucat un rol în atrocităţi atribuite de către Kiev forţelor ruse, de exemplu în masacrul de la Bucea.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult