Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Vârsta şcolarizării obligatorii, în Franța, scade de la 6 la 3 ani

Parlamentul francez a adoptat joi definitiv un proiect de lege privind şcolarizarea care prevede, între altele, scăderea de la şase la trei ani a vârstei la care copiii trebuie înscrişi într-o unitate de învăţământ, relatează AFP.

 

Această măsură, care va intra în vigoare în septembrie, nu se referă decât la circa 26.000 de copii din categoria de vârstă vizată care în prezent nu sunt şcolarizaţi.

O altă prevedere majoră a proiectului de lege este obligativitatea participării la un stadiu de formare între 16 şi 18 ani, pentru a combate abandonul şcolar.

Textul impune de asemenea afişarea în sălile de clasă, până la liceu, a drapelelor francez şi european, a devizei "Libertate, egalitate, fraternitate" şi a cuvintelor imnului naţional francez.

Un capitol întreg al legii este consacrat incluziunii, cu măsuri privind însoţirea elevilor cu handicap.

Citește și
elev reactie Bac 2019
Reacţia incredibilă a unui elev, când e întrebat ce i-a picat la Bac

Potrivit ministrului francez al învăţământului, Jean Michel Blanquer, reforma are în vedere două mize: justiţia socială şi "echitatea teritorială".

Mai multe studii au evidenţiat influenţa pe care o are în Franţa originea socială a elevilor în performanţele şcolare, aceasta fiind mai ridicată decât în multe alte state evaluate.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult