Vaccinul anti-COVID produs de AstraZeneca, pus pe pauză după apariţia unei reacții adverse la un participant

vaccin
Getty

Compania farmaceutică AstraZeneca a anunţat marţi o pauză la nivel mondial în testele clinice ale vaccinului său experimental împotriva COVID-19 după apariţia unei boli inexplicabile la un participant.

"În cadrul testelor clinice mondiale randomizate ale vaccinului împotriva coronavirusului de la Universitatea Oxford, procesul nostru de evaluare normală a fost declanşat şi am făcut voluntar o pauză în vaccinări pentru a permite o evaluare de securitate de către un comitet independent", a declarat compania, partener industrial al universităţii britanice, într-un comunicat, potrivit Agerpres.

Un purtător de cuvânt al companiei a descris pauza ca „o acțiune de rutină care trebuie să se întâmple ori de câte ori există o boală potențial inexplicabilă într-unul dintre studii, în timp ce este investigată, asigurându-ne că menținem integritatea studiilor”, transmite Statnews.

Potrivit New York Times, un voluntar din UK a fost diagnosticat cu mielită transversă (o inflamaţie a coloanei vertebrale), care poate conduce la afectarea coloanei vertebrale și care este cauzată de infecții virale.

Totuși, cauza acestei afecțiuni nu a fost confirmată, iar ancheta independentă are rolul de a investiga dacă există vreo legătură cu vaccinul anti-Covid, scrie și BBC.

Citește și
Ce este ”Covidul lung” și care sunt simptomele sale. ”Sunt departe de a fi pe deplin înțelese”
Ce este ”Covidul lung” și care sunt simptomele sale. ”Sunt departe de a fi pe deplin înțelese”

Vaccinul se află în prezent în cea de-a treia fază a testelor clinice.

Contract pentru 300 milioane de doze cu CE

 

Comisia Europeană a anunţat la sfârșitul lunii august semnarea, în numele statelor membre ale UE, a unui contract cu compania farmaceutică britanico-suedeză AstraZeneca pentru achiziţia a 300 de milioane de doze din vaccinul împotriva COVID-19 aflat în prezent în fază experimentală, a anunţat executivul comunitar.

Contractul survine după semnarea unui pre-acord de achiziţie în luna august. Acesta este primul contract semnat de UE pentru cumpărarea unui potenţial vaccin împotriva noului coronavirus. Contractul prevede şi opţiunea cumpărării a 100 de milioane de doze suplimentare.

Documentul semnat mai prevede că statele membre ale UE ''pot despăgubi producătorul (AstraZeneca) în anumite condiţii'' pentru a compensa ''riscul ridicat'' al procesului de dezvoltare a vaccinului. 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Articol recomandat de sport.ro
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
GALERIE FOTO Emma Răducanu, desemnată cea mai atractivă jucătoare de tenis din lume!
Citește și...
OCDE: Întreruperea cursurilor din cauza pandemiei va avea un impact major pentru tot restul secolului
OCDE: Întreruperea cursurilor din cauza pandemiei va avea un impact major pentru tot restul secolului

Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) a avertizat marţi că întreruperea cursurilor pentru elevi din cauza pandemiei de COVID-19 poate avea ca rezultat o creştere a economiei globale mai mică în medie cu 1,5% pentru restul secolului.

Ce este ”Covidul lung” și care sunt simptomele sale. ”Sunt departe de a fi pe deplin înțelese”
Ce este ”Covidul lung” și care sunt simptomele sale. ”Sunt departe de a fi pe deplin înțelese”

Sute de mii de oameni care se recuperează după infectarea cu noul coronavirus au fost loviți de simptome debilitante. Suferinzii au numit această stare ”Covid lung”, mulți raportând oboseală cronică și probleme cognitive.

Declarația care răstoarnă tot ce știam despre Covid-19. Ce se întâmplă cu valul doi al pandemiei
Declarația care răstoarnă tot ce știam despre Covid-19. Ce se întâmplă cu valul doi al pandemiei

De săptămâna trecută, Israelul conduce infamul clasament al țărilor cu cea mai mare rată de infectare cu SARS-COV-2.

Recomandări
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru
PNRR, cursă contra cronometru. România trebuie să atragă într-un an suma pe care a reușit să o obțină în ultimii patru

Cu un an înainte de termenul-limită de implementare, Planul Național de Redresare și Reziliență rămâne una dintre cele mai mari mize economice ale României.

Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”
Bulgaria a trecut oficial la euro la aproape 20 de ani de la aderarea la Uniunea Europeană: „Este un semn de apartenenţă”

Bulgaria a trecut la euro de la miezul nopţii, devenind a 21-a ţară care a ales moneda unică europeană, la aproape douăzeci de ani de la aderarea la Uniunea Europeană, relatează AFP.

Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi
Horoscop anul 2026, cu Neti Sandu. Cum va fi noul an pentru fiecare zodie. Previziuni, transformări și sfaturi

Neti Sandu și Andreea Marinescu discută despre anul 2026 din perspectiva astrologică: momentele cheie, schimbările importante și mesajele pe care astrele ni le transmit.