Urgență fără precedent cauzată de COVID-19. Zece milioane de copii nu se vor mai intoarce la școală
Înaintea declanşării pandemiei, 258 de milioane de copii şi adolescenţi se aflau deja în afara sistemului educaţional la nivel global, transmite Agerpres.
Până la 1,6 miliarde de elevi au fost nevoiţi să nu mai meargă la cursuri (la nivel şcolar sau universitar) din cauza pandemiei, potrivit raportului.
Urgență educațională mondială
''Pentru prima dată în istoria umanităţii, o generaţie întreagă de copii şi-a văzut întregul parcurs şcolar bulversat'', se mai arată în raportul întocmit de Salvaţi Copiii.
Organizaţia, care face apel la guverne şi donatori să acţioneze în faţa acestei ''urgenţe educaţionale mondiale'', estimează că un număr de circa 9,7 milioane de elevi riscă să părăsească definitiv băncile şcolii până la finalul anului.
În caz contrar, inegalităţile care există deja ''vor exploda între bogaţi şi săraci, precum şi între băieţi şi fete'', a declarat într-un comunicat Inger Ashing, directoarea generală Salvaţi Copiii.
În cazul a 12 state, în special din Africa Centrală şi de Vest, precum şi în cazul Yemen şi Afghanistan, copiii se confruntă cu un risc ''foarte ridicat'' de a nu reveni la şcoală după perioada de izolare, în special fetele.
Salvaţi Copiii face apel la creditorii comerciali să suspende rambursarea datoriilor ţărilor sărace, măsură care, potrivit organizaţiei, ar permite deblocarea a 14 miliarde de dolari având ca destinaţie investiţi în domeniul educaţiei.
Impact pe termen lung asupra elevilor
''Ar fi inadmisibil ca resursele de care avem nevoie cu disperare pentru a menţine în viaţă speranţa pe care o aduce educaţia să fie utilizate pentru rambursarea datoriilor'', potrivit directoarei generale Salvaţi Copiii.
''Dacă lăsăm această criză educaţională să se dezvolte, impactul asupra copiilor va fi de lungă durată'', a mai spus aceasta.
''Angajamentul pe care şi l-a luat omenirea de a garanta tuturor copiilor accesul la o educaţie de calitate până în 2030 va fi întârziat cu mai mulţi ani'', a adăugat aceasta, citând obiectivul fixat de Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU).
Organizaţia estimează la 77 de miliarde de dolari scăderea cheltuielilor pentru educaţie într-un scenariu bugetar mediu în ţările cele mai sărace pe o perioadă de 18 luni.
În cel mai grav scenariu, în care guvernanţii vor atribui resursele pentru educaţie altor domenii ca răspuns la pandemia de COVID-19, cifra ar putea atinge 192 de miliarde de dolari.
Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din lume!
CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!