Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Urgență economică națională în Marea Britanie, după ce prețurile la energie au explodat

Your browser doesn't support HTML5 video.

Marea Britanie se află "într-o urgență economică națională"!

Declarația îi aparţine ministrului britanic de Finanțe, care a avertizat că situaţia "ar putea dura chiar și doi ani, dacă Vladimir Putin continuă să folosească energia ca pe o armă".

Potrivit Sky News, o treime dintre britanici fac deja eforturi mari să-și poată plăti facturile de energie.

Cheltuielile vor crește semnificativ din toamnă, pentru milioane de familii din Marea Britanie. Din octombrie, factura medie anuală la energie va trece de 3.500 de lire sterline, o majorare record de 80%, faţă de anul trecut.

Cetățean britanic: "Banii pe care obișnuiam să îi pun de-o parte pentru a-mi cumpăra o casă acum va trebui să îi dau pe facturi. Practic, la sfârșitul lunii nu voi mai rămâne cu nimic".

Citește și
angajata
Zeci de companii din Marea Britanie testează programul cu patru zile lucrătoare pe săptămână

Afectate vor fi nu doar persoanele cu venituri mici. Chiar și cei care câștigă 45.000 de lire pe an vor avea nevoie de un ajutor financiar ca să-și poată achita facturile la iarnă.

Potrivit Sky News, vor avea de suferit peste 50 de milioane de britanici.

Jonathan Bradshaw, profesor de politici sociale la Universitatea din York: "Mai bine de jumătate din gospodării vor avea de suferit din cauza acestor creșteri de preț. Cel mai greu va fi în lunile de iarnă".

Nu le este deloc ușor nici celor care au diverse afaceri. Proprietarul unui restaurant are o factură la electricitate de peste 6.000 de lire sterline, după ce până luna trecută dadea în jur de o mie de lire sterline. Bărbatul se teme că va fi nevoit să concedieze o parte din angajați, dacă guvernul de la Londra nu va găsi o soluție la criza actuală.

Dan Redfern, proprietarul unui restaurant: "Totul e mai scump acum. Trebuie să facem economii ca să facem față situației. Acest domeniu a fost deja lovit din greu de pandemie și de Brexit și va urma o iarnă foarte grea".

În Marea Britanie, inflația ar putea depăși 13 procente

Această majorare puternică a prețului la energie va alimenta şi mai mult inflaţia, în prezent de 10,1%. Ar putea urca însă la 13% sau mai mult la sfarsitul anului, spun specialiștii englezi.

Thomas Moore, corespondent Sky News: "Creșterile amețitoare la prețul energiei vor afecta nu doar beneficiile de care aveau parte oamenii, ci vor afecta chiar și persoanele care credeau că economiile lor sunt în siguranță. Cancelarul (n.r. - Nadhim Zahawi, ministrul de Finanţe) a numit toată această situație 'o urgență națională' și a avertizat că ar putea dura chiar și doi ani".

Printre variantele pe care urmează să le ia în considerare viitorul prim-ministru al Marii Britanii se numără o creștere a beneficiilor și un sistem de împrumuturi pentru furnizorii de energie, astfel incat aceștia să nu mai fie nevoiți să transfere costurile către consumatori.

Şeful Executivului îşi va prelua mandatul la 6 septembrie, iar a doua zi se va prezenta în şedinţa Camerei Comunelor.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult