Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Uraganul Delta a lovit zona de coastă a statului Louisiana

Uraganul Delta a lovit vineri seara zona de coastă a statului american Lousiana, deja grav afectat de intemperii de câteva luni, devenind astfel a zecea furtună din acest an care a atins uscatul în Statele Unite, un record, relatează sâmbătă AFP.

Delta a atins uscatul în apropierea oraşului de coastă Cameron în jurul orei locale 18:00 (11:00 GMT), aflându-se în categoria 2 pe scara Saffir-Simpson, care include cinci niveluri de intensitate. Furtuna este însoţită de vânturi cu viteze de până la 155 km/h, a anunţat Centrul Naţional pentru Uragane (NHC) din Statele Unite.

Uraganul a devenit a zecea furtună care a lovit Statele Unite în acest an, o cifră record. Şase dintre ele au atins statul Louisiana.

Foarte rapid după ce a lovit zona de coastă, Delta a scăzut în intensitate şi a ajuns în categoria 1, în timp ce se deplasa spre nord vineri seara.

Potrivit site-ului specializat PowerOutage, peste 250.000 de persoane au rămas fără energie electrică, dintre care 100.000 în comitatul Calcasieu.

Citește și
Grecia va fi lovită de un fenomen extrem de rar. Ar putea fi cel mai puternic uragan din istorie
Grecia va fi lovită de un fenomen extrem de rar. Ar putea fi cel mai puternic uragan din istorie

Locuitorii statului Louisiana suferă încă de pe urma pagubelor provocate de uraganul Laura, unul dintre cele mai violente uragane care au lovit vreodată regiunea, în care scenele dezolante au devenit de acum obişnuite. Numeroşi rezidenţi au evacuat joi oraşul Lake Charles, cunoscut pentru rafinăriile sale de petrol.

Delta este cea de-a 26-a furtună tropicală formată în acest an în Oceanul Atlantic într-un sezon al uraganelor deosebit de agitat. Odată cu încălzirea apei de la suprafaţa oceanelor, uraganele devin tot mai puternice, potrivit oamenilor de ştiinţă, care prevăd de asemenea o creştere a numărului de cicloane de categorie 4 şi 5.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult