Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Unul dintre cei mai importanți oameni de stat din Ucraina, demis după ce a luat cea mai mare șpagă din istoria țării

Plenul Curţii Supreme a Ucrainei a votat marţi pentru demiterea şefului instanţei, după ce acesta a fost reţinut de autorităţile anticorupţie în cadrul unei anchete ce investighează o mită de 2,7 milioane de dolari, cea mai mare din istoria Ucrainei.  

O majoritate copleşitoare a judecătorilor, 140 din 142, a sprijinit demiterea lui Vsevolod Kniaziev, în urma unui vot secret, relatează The Guardian, potrivit News.

Demiterea lui de la conducerea instanţei supreme nu înseamnă automat şi retragerea statutului de judecător.

Poliţia l-a reţinut pe şeful instanţei supreme a ţării în cadrul unei anchete în care investighează o mită în valoare de 2,7 milioane de dolari.

Citește și
Șefa secției de Oncologie a Spitalului Județean din Suceava
Șefa de la oncologie primea șpagă la fiecare 10-15 minute de la pacienții cu cancer. Cu cât pleca acasă la final de zi

"Şeful Curţii Supreme a fost reţinut", a confirmat marţi Oleksandr Omelcenko, procuror din cadrul biroului procurorului anticorupţie al Ucrainei (NABU). Omelcenko a precizat că două persoane, inclusiv şeful instanţei, Kniaziev, au fost reţinute în cadrul anchetei, dar a refuzat să identifice cea de-a doua persoană.

"Acesta este cel mai mare caz de până acum" care implică sistemul judiciar, a declarat şeful Biroului Naţional Anticorupţie din Ucraina, Semen Krîvonos, care a vorbit despre un "grup criminal" în rândul judecătorilor Curţii Supreme.

Miliardarul Jevago a încercat să mituiască judecătorii Curții Supreme pentru o decizie favorabilă firmei sale

Oficialii anticorupţie susţin că miliardarul ucrainean Kostiantin Jevago a oferit mită judecătorilor din instanţa supremă, pentru a obţine decizii favorabile, prin intermediul unei firme de avocatură. Jevago ar fi transferat 2,7 milioane de dolari către avocaţi, din care 1,8 milioane de dolari urmau să fie plătiţi judecătorilor de la Curtea Supremă şi 900.000 de dolari avocaţilor, pentru "serviciile lor de intermediere".

Jevago voia să obţină o hotărâre din partea instanţei care să-i permită să păstreze controlul asupra acţiunilor unei companii miniere ce se află în centrul unei dispute cu foştii acţionari.

Jevago, fost membru al parlamentului ucrainean şi unul dintre cei mai bogaţi oameni din ţară, se află în prezent în Franţa, iar Kievul încearcă să obţină extrădarea sa. El a fost reţinut în Franţa în decembrie, fiind suspectat de spălare de bani şi deturnare de fonduri legate de afacerile sale bancare din ţară.

Ucraina, care doreşte să înceapă negocierile de aderare la UE, şi-a intensificat lupta anticorupţie, în condiţiile în care aceasta este una dintre condiţiile pe care le are de îndeplinit înainte de aderare.

NABU anunţase luni că investighează corupţia pe scară largă din sistemul Curţii Supreme şi a făcut publică o fotografie cu teancuri de dolari aliniate ordonat pe o canapea.

"Arătăm prin cazuri reale, fapte reale, care este prioritatea noastră: este vorba de corupţia la vârf, de organizaţiile criminale de la cele mai înalte niveluri ale puterii", a spus şeful NABU.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult