Uniunea Europeană condamnă Belarusul pentru exercitarea de presiuni asupra Lituaniei
Guvernul lituanian a declarat vineri stare de urgenţă la nivel naţional în condiţiile în care numărul migranţilor, în principal irakieni, veniţi din Belarus a ajuns la 150 pe zi, mai mulţi decât au intrat în Lituania în fiecare dintre precedenţii trei ani.
''Colegii mei din Consiliul European au spus foarte clar că autorităţile din Belarus folosesc migraţia ilegală pentru a încerca şi a pune presiune pe Uniunea Europeană, inclusiv pe Lituania”, a declarat Charles Michel la Vilnius, într-o conferinţă de presă comună cu preşedintele lituanian Gitanas Nauseda.
„Uniunea Europeană condamnă răspicat şi cu o singură voce presiunea exercitată prin folosirea migranţilor. Doresc să exprim solidaritatea Uniunii Europene. Doresc să asigur personal Lituania de solidaritatea statelor membre'', a adăugat el.
Michel a adăugat că săptămâna viitoare va discuta cu premierul Irakului despre repatrierea cetăţenilor irakieni.
Începând de vineri, 560 de migranţi au trecut frontiera dintre Belarus şi Lituania, ce are o lungime de 679 de kilometri, totalul lor din acest an ajungând la 1.232.
''Este foarte complicat să comunici cu regimul a cărui legitimitate nu o recunoaştem şi care trimite migranţi nu din greşeală sau neglijenţă, ci în mod intenţionat - ca instrument politic'', a afirmat preşedintele Gitanas Nauseda în aceeaşi conferinţă de presă.
La 26 mai, liderul belarus Aleksandr Lukaşenko a anunţat că ţara sa nu mai împiedică migranţii să treacă frontiera către Uniunea Europeană.
Guvernul de la Vilnius a dispus construirea unei tabere de corturi care poate găzdui 1.000 de migranţi şi le-a cerut tuturor municipalităţilor lituaniene să găsească locuri pentru cazarea migranţilor.