Uniunea Europeană a aprobat aderarea Croaţei la zona EURO la 1 ianuarie 2023
Rata conversiei urmează să fie de 7,53450 kune un euro, precizează Consiliul European, potrivit News.ro.
”Adoptarea euro nu este o cursă, ci o decizie politică responsabilă”, aprecază, citat în comunicat, ministrul ceh al Finaţelor Zbynek Stanjura, a cărui ţară deţine preşedinţia semestrială a Uniunii Euroene (UE) după Franţa.
În vederea unei aderări la zona euro, un stat este necesar să îndeplinească anumite criterii economice, inclusiv o stabilitate a preţurilor, un nivel al inflaţiei medii care să nu depășească puternic nivelul inflaţiei în celelalte state membre, un deficit şi o datorie sub control şi alte criterii juridice, precizează Consiliul.
La jumătatea lui iunie, candidatura Croaţiei a fost susţintă de către Eurogrup, care a deschis astfel calea unei aderări oficiale la începutul lui 2023.
Aceasta este prima extindere a zonei euro după aderarea Lituaniei, în 2015, şi a Letoniei, în 2014.