Ungaria a permis aterizarea unui avion rusesc pentru livrarea de combustibil nuclear
Ministrul ungar de externe, Peter Szijjarto, a precizat pe Facebook că aeronava rusească a traversat spaţiile aeriene ale Belarusului, Poloniei şi Slovaciei.
„Până acum, transportul se efectua pe calea ferată din Ucraina, dar din cauza războiului, nu mai este posibil", a adăugat el.
Şeful diplomaţiei de la Budapesta a arătat că „energia nucleară este exceptată de la regimul sancţiunilor Uniunii Europene împotriva Moscovei, adoptat după invadarea Ucrainei de către Rusia".
AFP apreciază că excepţia se va menţine, deşi UE discută noi sancţiuni în contextul indignării provocate de masacrul de la Bucea.
Ungaria are o centrală nucleară la Paks, iar în 2014 a atribuit concernului rus Rosatom proiectul de extindere a acestei instalaţii.
Slovacia, care este membră a UE şi NATO ca şi Ungaria şi dispune de reactoare nucleare de origine sovietică, a permis de asemenea aterizarea unei aeronave ruse pe 1 martie.
Kievul a acuzat joi Ungaria că „îl ajută pe Putin" în războiul împotriva Ucrainei. Miercuri, premierul ungar Viktor Orban declarase că ţara sa este dispusă să achite gazul rusesc cu ruble, aşa cum cere Rusia şi spre deosebire de alte ţări din Uniunea Europeană.