Unde se duc monedele aruncate în Fontana di Trevi. În 2022 s-au strâns 1,4 milioane de euro
De sute de ani, vizitatorii aflaţi la Roma se adună lângă Fontana di Trevi pentru a-şi pune o dorinţă, urmând un ritual istoric. Puţini se mai gândesc la soarta monedelor lor.
Astăzi, monedele sunt lăsate să se adune câteva zile, înainte de a fi scoase şi transportate la filiala din Roma a organizaţiei caritabile catolice Caritas, care numără găleţi întregi de mărunţiş cu care finanţează o bancă de alimente, o cantină pentru săraci şi proiecte de asistenţă socială.
În 2022, Caritas a colectat 1,4 milioane de euro (1,52 milioane de dolari) din fântână şi se aşteaptă ca suma strânsă în 2023 să fie mai mare.
Roma este unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume, cu 21 de milioane de turişti.
Extragerea monedelor constituie un spectacol şi implică muncitori de la compania regională de utilităţi ACEA, care stau în echilibru pe marginea vastei fântâni baroce şi folosesc mături lungi şi furtune de aspirare.
Monedele sunt ulterior predate la Caritas, unde sunt uscate cu uscătoare pentru păr şi pentru vase, sortate şi numărate.
Pe panourile din jurul fântânii se explică faptul că mărunţişul este folosit în scopuri caritabile - un gând care îi bucură pe mulţi dintre turiştii care se pozează lângă acest punct de reper. „Am vrut să-mi pun o dorinţă care-mi este dragă”, a spus Yula Cole din Brazilia după ce a aruncat o monedă. „Dar ştiu, de asemenea, că moneda nu va rămâne acolo, ci va ajuta oameni nevoiaşi. Eu mi-am pus o dorinţă, dar sper că aceşti bani vor ajuta şi dorinţele altor oameni”, a adăugat ea.
Zi şi noapte, mulţimi de oameni se înghesuie în jurul fântânii şi fac fotografii. Potrivit legendei, cine aruncă o monedă cu mâna dreaptă peste umărul stâng în fântână, se va întoarce la Roma.
Turiştii îşi adaugă cu nerăbdare dorinţele personale. „Arunc o monedă pentru că se spune că dacă arunci un ban te întorci la Roma şi, de asemenea, pentru că vreau să-mi pun dorinţa de a găsi dragostea”, a spus Carola din Chile.
Fontana di Trevi, finalizată în 1762, acoperă o latură a Palazzo Poli din centrul Romei, cu statuile sale ce reprezintă tritoni care conduc carul în forma unei scoici al zeului Oceanus, ilustrând tema îmblânzirii apelor.
Este locul în care regizorul italian Federico Fellini a plasat una dintre cele mai faimoase scene din filmul „La Dolce Vita”, cu Anita Ekberg intrând în fântână după miezul nopţii şi făcându-i semn lui Marcello Mastroianni să i se alăture.
În prezent, scăldatul în apele fântânii este interzis, iar turiştii care fac acest lucru riscă să fie amendaţi.
Sortarea monedelorDe două ori pe săptămână, o echipă de până la patru muncitori colectează monedele, a declarat Francesco Prisco, manager la ACEA. Fântâna este golită pentru a fi curăţată de două ori pe lună.
„Operaţiunile de colectare şi de curăţare sunt efectuate cât mai repede posibil pentru a încerca să reducem timpul în care fântâna nu funcţionează”, a spus el.
După ce monedele au fost măturate într-un şir lung cu ajutorul unei mături cu coadă lungă, ele sunt aspirate cu furtunuri şi duse la biroul Caritas, unde angajatul Fabrizio Marchioni le întinde pe o masă imensă pentru a fi uscate.
Nu doar monedele sunt pescuite din fântână. Muncitorii au scos bijuterii, proteze dentare, medalioane cu însemne religioase şi chiar cordoane ombilicale.
Panourile de lângă fântână avertizează să nu se fure monedele. De-a lungul deceniilor, monedele au fost vizate, uneori cu ajutorul unor magneţi ataşaţi de o prăjină.
În apropierea gării principale din Roma se află supermarketul Caritas, cunoscut sub numele de Emporium, care oferă alimente locuitorilor nevoiaşi care le pot cumpăra cu jetoane de pe un card.
„Am fost fierar, dar apoi mi-am pierdut postul, iar artrita nu mă ajută în găsirea unui nou loc de muncă. Din fericire, există locuri precum acest Emporium”, a declarat un bărbat care s-a prezentat drept Domenico.
Un alt bărbat, Luigi, a explicat: „Am fost constructor şi, de asemenea, proprietar al unei companii de sisteme de supraveghere video înainte de a-mi pierde locul de muncă. Locuri precum acest Emporium oferă un ajutor concret”.
În fântână, monedele continuă să se adune.
„Mi s-a spus că dacă arunc două monede, dorinţele mi se vor împlini. De aceea am făcut-o”, a spus turista chineză Yuting.