Un taximetrist și-a ucis soția cu o sabie de samurai, apoi a mărturisit totul într-un videoclip
În ziua în care a comis crima, cu puțin timp înainte de ora 11:30, individul a urcat la etajul casei sale și și-a luat sabia. Apoi, el a coborât și a tăiat-o în repetate rânduri pe Jean Eagers, care avea 57 de ani.
Aflat în imobil, un membru al familiei celor doi a fugit imediat în casa unui vecin și a anunțat ceea ce s-a întâmplat.
Sosite la fața locului, forțele speciale ale poliției irlandeze au pătrus în casă printr-o fereastră și au folosit o grenadă pentru a-i distrage atenția criminalului, care se baricadese în interiorul locuinței. Apoi, oamenii legii l-au arestat pe individ.
După ce a comis crima, William Eagers a recunoscut ceea ce a făcut într-un videoclip filmat cu telefonul mobil, informează Mirror.
Telefonul a fost confiscat de poliție în urma unei percheziții efectuate în imobilul respectiv după arestarea bărbatului.
O sursă din cadrul anchetei care a fost deschisă în acest caz a dezvăluit că individul a încercat să se sinucidă după atacul brutal în care și-a ucis soția.
„În momentul în care polițiștii înarmați au pătrus în casă, avea o rană pe care și-o provocase singur”, a afirmat sursa.
După ce a încercat să-și ia viața, William Eagers a fost internat nouă zile în spital, sub pază.
În momentul în care și-a ucis nevasta, din cauza restricțiilor impuse pe fondul pandemiei de Covid-19, individul se confrunta cu probleme finaciare.
El devenise din ce în ce mai violent cu soția sa, pe care a bătut-o cu câteva săptămâni înainte de a o ucide.
Cel mai probabil, motivul pentru care individul a comis crima nu va fi cunoscut niciodată.
În cursul acestei luni, William Eagers, care, înainte de a ajunge taximetrist, a fost director de operațiuni de export, urmează să fie condamnat la închisoare pe viață, după ce a pledat vinovat pentru crima pe care a comis-o la 21 iunie 2020.
În Irlanda, pedeapsa obligatorie pentru omor este închisoarea pe viață.
Sursa: Mirror
Etichete: crima , Irlanda , taximetrist , sotie ucisa
Dată publicare: 13-03-2023 13:34