Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un tânăr s-a ales cu 45 de ani de închisoare, după ce a încercat să recreeze asasinatele comise de un criminal în serie

Un tânăr din Louisiana, SUA, a fost condamnat la 45 de ani de închisoare pentru răpire și tentativă de omor a unui adolescent gay, în încercarea de a recreea crimele comise de ucigașul în serie Jeffrey Dahmer.

În iunie 2020, Chance Seneca, 21 de ani, din Louisiana, SUA, a folosit Snapchat și aplicația de întâlniri Grindr, care este folosită de bărbați gay și bisexuali, pentru a convinge câțiva bărbați să se întâlnească cu el, informează Mirror.

Trei luni mai târziu, el a pledat vinovat pentru acuzația de răpire și a recunoscut că a vrut „să-și satisfacă o fantezie de crimă compulsivă”.

Potrivit Departamentului de Justiție, Chance și-a planificat acțiunile luni la rând, cu intenția de a recreea crimele odioase ale lui Dahmer, ucigând bărbați homosexuali, mâncându-i și păstrându-le resturile umane.

Prima sa victimă a fost Holden White, în vârstă de 18 ani, pe care a încercat să-l ucidă și să-l dezmembreze pe 20 iunie 2020.

Citește și
criminal in serie
Poliţia din SUA suspectează că un presupus criminal în serie este "în misiune" după 6 crime în California

Cu o zi mai devreme, a mărturisit el, a folosit aplicațiile pentru a stabili o întâlnire cu un alt bărbat gay, dar a decis să nu-l omoare.

Chance l-a legat, l-a sufocat, înjunghiat și despicat pe Holden. Înainte de a pune capăt atacului, el a sunat la numărul de urgență 911, apoi a așteptat poliția în afara reședinței în care a avut loc atacul.

Polițiștii l-au găsit pe Holden într-o cadă din interiorul imobilului.

Criminalul în serie Jeffrey Dahmer, modelul lui Chance Seneca. Foto: Getty

Oamenii legii au găsit la fața locului un ciocan, un ferăstrău și un spărgător de gheață. O parte dintre aceste unelte fuseseră comandate de către Chance pe Amazon, înainte de atac, potrivit FBI.

Holen a supraviețuit, dar încheieturile sale au fost tăiate până la os. El a avut nevoie de „îngrijiri medicale extinse pentru reabilitarea tendoanele lezate și tăiate”. La mâna stângă, el a rămas pentru totdeauna cu leziuni, conform actelor medicale aflate la dosar.

În instanță, el a vorbit despre efectele fizice persistente ale atacului, inclusiv cicatrici, pierderea sensibilității la mâna stângă și a unui deget de la mâna dreaptă, precum și despre sensibilitatea craniului său.

Holden White a mărturisit că se teme pentru siguranța lui și a celor din jur atunci când Chance va ieși din închisoare.

„Mi-e frică pentru mine și pentru alte viitoare victime cărora le-ar putea face rău. Mi-e teamă că un tânăr de 18 ani, ca și mine, își va schimba viața pentru totdeauna printr-o întâlnire. Nu vreau ca vreo persoană să fie rănită așa cum am fost eu”, a spus el.

În ciuda a ceea ce i s-a întâmplat, mulți oameni nu au avut milă de Holden în mediul online.

„Oamenii îmi spun că ar fi trebuit să mă omoare în noaptea aceea. Ar fi trebuit să termine treaba”, a spus Holden White.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult