Un șofer român a primit 100.000 € ca să transporte 21 de persoane. Ce a pățit când a intrat în Austria
31-10-2024 |
15:30
Un șofer român de 45 de ani a fost arestat în Austria după ce a primit aproape 100.000 de euro de la 21 de migranți ca să îi aducă în țară, scrie oe24.at.
Șoferul român a fost oprit de o patrulă de poliție în localtiatea Bad Deutsch Altenburg, pe în seara zilei de 17 august, după ce o persoană a raportat că un număr mare de persoane s-a urcat în autoutilitară în zona stației de marfă Hainburg.
Potrivit polițiștilor austrieci, cei 21 de pasageri i-au plătit românului câte 4.500 de euro fiecare ca să îi ducă de la granița României cu Serbia până în Austria, în remorca autoutilitarei pe care o conducea.
Șoferul român și 13 dintre persoanele pe care le transporta - printre care și un copil de 6 ani - au fost arestate provizoriu. Migranții au solicitat protecție internațională. Alți 8 oameni intrați ilegal au fugit și încă nu au fost prinși.
Urmăriți Știrile Pro TV și pe Google News
Ultimele stiri
{{date}}
{{title}}
Parteneri
Citește mai mult