Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un singur lider de stat va fi alături de Putin la parada de Ziua Victoriei de la Moscova. Explicația Kremlinului

Kremlinul a anunțat, marți, că un singur președinte a acceptat invitația lui Vladimir Putin de a lua parte la Parada Victoriei, sărbătorită în fiecare an printr-o paradă militară în Piața Roșie din Moscova, pe 9 mai.

În acest an, Vladimir Putin pare că a fost părăsit chiar și de liderii ale căror țări pe care le conduc care fac parte din Organizația Tratatului de Securitate Colectivă (CSTO) precum Armenia, Belarus, Kazahstan, Kârgâzstan și Tadjikistan, alături de observatori din alte cinci state, printre care Serbia, Siria și Uzbekistan.

Însă, nu este și cazul președintelui Kârgâzstanului, Sadyr Japarov, care a acceptat invitația și, astfel, va fi singurul președinte care va lua parte alături de omologul său rus la celebra paradă militară din Moscova.

„Nu au existat invitații speciale în acest an - nu este o aniversare importantă. În ajunul zilei de 9 mai din acest an, președintele Japarov al Kârgâzstanului va efectua o vizită în Rusia și, fiind aici cu o zi înainte, a decis să rămână la paradă și să împărtășească mândria noastră cu ocazia Zilei Victoriei”, a declarat Dimitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului, potrivit Ukrainska Pravda.

De asemenea, Peskov a adăugat că, de Ziua Victoriei, Vladimir Putin va ține "cu siguranță un discurs" în timpul paradei.

Citește și
soigu, putin, gherasimov
ISW: Şoigu şi Gherasimov ar fi apelat la liderul miliției Wagner pentru a lupta cu încăpăţânarea lui Putin
Kremlin: „Putin nu are sosie”

În altă ordine de idei, Kremlinul a respins speculaţiile potrivit cărora Vladimir Putin ar avea o sosie care îl reprezintă în cadrul unor apariţii publice.

„Probabil aţi auzit că se presupune că Putin ar avea mai multe dubluri, care lucrează în locul său în timp ce el stă într-un buncăr. Aceasta este o altă minciună", le-a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, unor tineri la un eveniment educaţional care a avut loc, luni, la Moscova.

„Vedeţi ce fel de preşedinte avem. A fost şi este mega activ. Noi, cei care lucrăm cu el, cu greu putem ţine pasul cu el", a adăugat Peskov, citat de DPA.

Precizările purtătorului de cuvânt al Kremlinului au fost făcute după speculaţii repetate care au circulat şi care afirmau că preşedintele Vladimir Putin este de fapt reprezentat de cineva care apare în locul său în public.

Cele mai recente speculaţii au circulat după ce în presă au apărut informaţii despre o vizită a preşedintelui Vladimir Putin în Ucraina, în zonele de război ocupate de ruşi, potrivit Agerpres.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult