Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un român și-a anunțat un prieten că vrea să ucidă pe cineva ca să intre la închisoare. Gestul făcut câteva ore mai târziu

Un român stabilit în Marea Britanie și-a înjunghiat în mod repetat cumnata, după ce aceasta a întrerupt o conversație pe care acesta o avea cu soțul ei.

Gheorghe Mihai, în vârstă de 38 de ani, nu este la prima abatere, el fiind condamnat în 2006 în România la 7 ani de închisoare, după ce a ucis un bărbat.

Un prieten apropiat de-al agresorului a povestit în instanță și contextul în care bărbatul și-a atacat cumnata pe 7 august, anul trecut.

”Băuse două sticle de bere și era beat. Mi-a spus că va ucide pe cineva și va fi închis pentru zece ani. Am crezut că glumește, pentru că băuse prea mult”, a explicat acesta în fața judecătorilor, potrivit expressandstar.com.

După această discuție, românul s-a întâlnit câteva ore mai târziu cu fratele și soția acestuia. ”Mi-a cerut 5 lire și i-am spus că mai am numai 10 lire. Soția mea i-a spus că nu avem bani, pentru că i-am trimis pe toți familiei noastre din România”, a povestit fratele agresorului.

Citește și
copil batut
Elev bătut cu sălbăticie de tatăl unui coleg, după ce profesorul ieşise din clasă

Enervat de intervenția femeii, agresorul a scos un cuțit și i-a cerut fratelul său permisiunea să o taie. ”Lasă-mă să o tai pentru că este o femeie ușoară”.

Fratele acestuia a mai povestit în fața anchetatorilor că l-a oprit pe bărbat să o atace și aceasta a luat-o la fugă. Crezând că pericolul a trecut, i-a dat drumul, iar românul a pornit pe urmele femeii și a început să o atace. A fost oprit în cele din urmă de soțul femeii. Victima a fost înjunghiată de cinci ori, însă a supraviețuit.

Imediat după incident, românul a fost arestat chiar în apropiere, iar asupra lui a fost descoperit și cuțitul cu care și-a atacat victima. Gheorghe Mihai neagă că ar fi vrut să-și ucidă cumnata.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult