Un român ar fi fost torturat în celulă de polițiști italieni, suspectați că au abuzat mai multe persoane reținute
Conform cotidianului La Stampa, un inspector şi patru agenţi sunt acuzaţi că au lovit şi insultat persoane reţinute în timpul unor diverse intervenţii în perioada iulie 2022 - martie 2023, iar ceilalţi 17 dintre colegii lor sunt investigaţi pentru că nu ar fi încercat să împiedice acţiunile celor dintâi.
Acelaşi cotidian citează un fost deţinut, un român pe nume Nicolae Daju, care povesteşte cum respectivii poliţişti l-au constrâns să urineze într-un colţ al celulei sale din secţia de poliţie, refuzând să-l conducă la toaletă, apoi s-au năpustit cu lovituri asupra lui şi l-au târât în acelaşi colţ al celulei pentru a curăţa urina cu corpul său.
"Dacă aceste lucruri se confirmă, ar fi de o gravitate enormă", a reacţionat miercuri ministrul italian de interne Matteo Piantedosi, adăugând că un asemenea comportament "aduce atingere demnităţii victimelor, dar şi onoarei şi reputaţiei" miilor de poliţişti oneşti.
Cu numai o săptămână în urmă, o braziliancă transgender a formulat o plângere la Milano împotriva unor poliţişti italieni care au bătut-o, violenţe înregistrate în imagini video devenite virale. Imaginile arată trei poliţişti încercuind această femeie în vârstă de 41 de ani, lovind-o în cap şi în coaste cu bastoanele de cauciuc şi pulverizându-i gaz peste faţă în timp ce ea stătea jos pe stradă cu mâinile ridicate.