Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un român a provocat haos pe o autostradă din Croația. Camionagiul spune că s-a îmbătat după accident | VIDEO

Un român cu un TIR a intrat pe contrasens pe autostrada A4 din Croația, în timp ce se ducea să ia pui din Međimurje. Camionagiul spune că s-a îmbătat după accident.  

Camionagiul român a fost găsit datorită unui pont al unui telespectator al RTL Danas, care era parcat pe marginea drumului în Mirkovac Brezničk, scrie danas.hr.

Poliția a precizat că, pentru infracțiunile comise, acesta riscă o amendă în valoare de până la 6.480 de euro și a unei pedepse cu închisoarea de până la 120 de zile, precum și aplicarea unei măsuri de protecție prin care să i se interzică utilizarea permisului de conducere străin pe teritoriul Republicii Croația pentru o perioadă de până la 24 de luni.

Românul care mergea în direcția greșită pe A4 urma să ia niște găini din Međimurje. Acesta a virat greșit la stația de taxare și a mers în direcția greșită. A ieșit pe autostradă, iar apoi a făcut și acolo o întoarcere ilegală și și-a continuat drumul.

După cum a spus poliția, când l-au găsit, a fost supus testului de alcoolemie, însă bărbatul susține că s-a îmbătat după accident.

Citește și
accident A1
Accident grav pe A1. Un TIR încărcat cu opt autoturisme noi s-a răsturnat, iar șoferul a murit | FOTO

Proprietarul firmei de transport este în stare de șoc. Acesta a declarat că românul lucrează pentru el de trei ani și că niciodată nu a creat niciun fel de problemă.

Românul riscă o amendă de până la la 6.480 de euro și a unei pedepse cu închisoarea de până la 120 de zile.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult