Un român a oprit circulația trenurilor de mare viteză în jumătate din Spania după ce a furat 600 m de cablu
Este vorba despre un român în vârstă de 19 ani, care a fost arestat luni dimineața. Conform unor surse din poliție, tânărul s-a opus arestării, conform Mediterráneo Digital.
Polițiștii au recuperat o parte din cablul furat și nu exclud posibilitatea ca românul să facă parte dintr-o rețea organizată care se ocupa cu furtul de cabluri și revânzarea acestuia.
Din cauza furtului de cablu, niciun tren din categoria AVE (Alta Velocidad Española), rețea de trenuri de mare viteză din Spania, nu a putut pleca către Madrid și Catalonia, fiind afectate chiar și rute către Franța.
Acest lucru a însemnat că mii de oameni s-au înghesuit pentru a prinde locuri la alte trenuri. Zeci de operatori lucrează contra cronometru pentru a încerca să repare daunele și să restabilească un flux normal.