Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un refugiat a violat o minoră, însă nu va face nicio zi de închisoare

O instanţă din Franţa l-a achitat pe un refugiat din Bangladesh de acuzaţia de viol a unei minore, asta după ce mai încercase să violeze o altă fată, relatează publicaţia franceză La Manche Libre.

În apărarea lui, avocaţii au invocat faptul că bărbatul are "norme culturale diferite" și "un cod cultural diferit" şi că, din acest motiv, ar fi putut interpreta greşit contactul cu fata.

De cealaltă parte însă, experţii care l-au investigat pe bărbat l-au caracterizat drept "egoist" şi "narcisist", întărindu-şi argumentaţia cu precizarea că în Bangladesh femeile au un statut social de inferioritate.

Incidentul în cauză ar fi avut loc în 2015, atunci când bărbatul (de 18 ani la acea vreme) a abordat o elevă de liceu, de 16 ani. Ulerior ar fi convins-o să meargă la el acasă, unde ar fi avut loc violul. Aceasta a fugit din locuinţă şi ar fi raportat incidentul directorului liceului, care a sesizat poliţia. Câteva luni mai târziu, fata a încercat să se sinucidă, fiind necesară spitalizarea ei timp de o săptămână.

Migrantul a negat acuzaţiile, precizând că totul s-ar fi desfăşurat cu acordul fetei. Doar patru luni mai târziu însă, a fost arestat din nou pentru tentativă de viol asupra unei alte fete.

Citește și
atac alba
Ce ar fi făcut agresorul din Alba în timp ce era după gratii. A ajuns de 24 de ori la judecător

Deşi a fost achitat de acuzaţia de viol, pentru această ultimă acuzaţie, bărbatul a fost condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare.

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult