Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un pompier român aflat în Rodos a salvat viaţa unui bărbat rănit într-un accident rutier. "Am făcut ce ştiu mai bine"

Unul dintre pompierii români trimişi să stingă incendiile în insula greacă Rodos, Marian Alexandru Budreală, a salvat viaţa unui bărbat rănit într-un accident de circulaţie, a anunţat luni, pe Facebook, Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă.

"Marian este unul dintre componenţii modulului naţional care se află în insula Rodos! În cursul acestei dimineţi, a auzit un zgomot neobişnuit de puternic şi a intrat imediat în alertă!", au scris cei de la IGSU, potrivit Agerpres.

Pompierul român a acordat primul ajutor unui bărbat care a intrat cu maşina într-un parapet de beton.

"Am ieşit în stradă, unde am văzut o maşină care se izbise puternic de un parapet din beton. Am fugit rapid către locul accidentului... un bărbat se afla în interiorul vehiculului, era rănit în urma impactului, însă conştient. Am făcut ce ştiu mai bine şi tot ce am învăţat în cei cinci ani de când sunt pompier. Am deconectat rapid bornele bateriei, pentru eliminarea riscului de incendiu. Am menţinut permanent contactul cu victima şi i-am acordat măsurile de prim ajutor, până la sosirea ambulanţei", a povestit Marian, pompierul din Sibiu.

Marian Alexandru Budreală este pompier din 2018 şi se află de zece zile în Grecia, alături de ceilalţi pompieri români.

Citește și
incendiu grecia
Incendiile s-au mai domolit pe insula Rodos. Au apărut însă noi focare în Grecia continentală, care au făcut și victime

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult