Uimitor. Un oraș din Rusia s-a transformat într-o galerie de artă în aer liber
Zidurile blocurilor și chioșcurile au fost decorate de artiști locali și din străinătate iar zeci de voluntari i-au ajutat să finalizeze compozițiile artistice întinse în unele locuri pe suprafețe de zeci de metri pătrați.
Festivalul are loc în orasul rusesc Ekaterinburg. Încă o zi, poate două, de lucru și acest uriaș selfie, cât un bloc de patru etaje, va fi finalizat. O artistă din Finlanda își va lăsa semnătura pe imensa pictură murală, pe care a pictat-o din nacela telescopică a unui vehicul folosit pentru diverse intervenții la înălțime.
„Îmi place să amestec instantanee, secvențe din scene disparate, într-o compoziție care capătă astfel un nou sens. Adică o poză făcută de cineva în cinci secunde capătă cu totul alte seminificații în timp”, spune Anetta Lukjanova, street artist din Finlanda.
Un alt artist din Finlanda a pictat o vulpe atrasă „de ceva de pe partea cealată a gardului”. Pe el îl preocupă reprezentarea proverbelor folosind imaginile animalelor.
„Am pictat aici și la edițiile trecute, am avut de ales dintre cele mai bune locuri din oraș, mi-am făcut o mulțime de prieteni, mă simt de parcă aș fi un localnic. Simt vibrația străzii”, spune un al artist din Finlanda, Taneli Stenberg.
„Stenograffia” - așa a fost denumit - este unul dintre cele mai mari și mai vechi festivaluri de artă stradală din Rusia. 20 de artiști din Argentina, Italia, Finlanda, Germania și, desigur, Rusia au participat la această ediție, a 12-a.
Festivalul încearcă să ridice arta stradală la un alt nivel și să creeze o asociație între artiști și locuitorii orașului, explică organizatorii. „Scopul festivalului este să facă spațiul urban mai prietenos pentru oameni, să facă mai plăcută experiența vieții citadine de zi cu zi”, a explicat Ekaterina Kizyun, secretar de presă al Stenograffia.
Dincolo de interpretări și semnificații, localnici sunt încântați că zidurile cenușii și mohorâte capătă culoare în orașul lor.
Zeci de voluntari i-au ajutat pe artiști. Unii au luat parte și la edițiile trecute, visand că și ei ar putea deveni veritabili maeștri ai artei stradale.