Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un oraș din California a fost invadat de păuni, care atacă oamenii și mașinile. Cei care îi hrănesc pot face și închisoare

Your browser doesn't support HTML5 video.

Un oraș din California se confruntă cu o invazie de păuni. Păsările sunt de ani buni în zonă, dar s-au înmulțit peste măsură în timpul pandemiei. Mulți localnici sunt nemulțumiți că trăiesc pe străzi, sunt gălăgioase și provoacă pagube.

 

Până la urmă, primăria a angajat un specialist care trebuie să ducă acum sutele de păuni în zone mai puțin populate.

Pe străzile din oraşul californian Pasadena își fac veacul sute de păuni. Sunt frumoşi, dar şi gălăgioşi şi agresivi, spre disperarea localnicilor. Daria s-a mutat aici în urmă cu un an, iar înaripatele îi fac viaţa un coşmar.

Darya Shumakova, resident: ”Îl alergăm cu un pistol cu apă, nu ca să-l rănesc, ci ca să-l gonesc de pe proprietatea mea. Să-i ducă de aici!”.

Păunii au fost aduși în California în secolul al XVIII-lea de fermierii care doreau să-și arate bogăţia prin astfel de achiziții exotice.

Citește și
Lei senegalezi
Au facut ZOO in sufragerie: 2 lei senegalezi, 2 caprioare si cativa pauni

În timpul pandemiei s-au înmulţit peste măsură, iar acum lasă mizerie peste tot, distrug acoperişurile şi ciugulesc florile.

Păsările au ajuns să atace si autoturismele atunci când îşi văd imaginea reflectată în caroserie. Cred că în zonă a apărut un rival.

”Se enervează, ciugulesc maşinile, lasă găinaţ peste tot”.

”Sunt sălbatici, aşa că te pot ataca. Am auzit oameni spunând că au fost atacaţi”.

Primăria a apelat la Jonathan Gonzalez, un expert în păuni care susţine că poate să comunice cu aceste zburătoare.

 

Primăria plătește 200 de dolari pentru prinderea unui păun

 

Jonathan prinde înaripatele şi apoi le eliberează în zone mai puţin populate. Nu toată lumea e însă pornită împotriva păsărilor.

”- Eşti plătit 200 de dolari pentru fiecare pasăre, - Oraşul plăteşte 200 de dolari. Eu nu primesc personal. - Oraşul plăteşte 200 de dolari. Atât de multe lucruri pot fi făcute cu banii ăştia, în loc să hărţuiţi păsările”.

Maria, care stă si ea în zonă, are un sfat pentru cei care nu-i suportă.

Maria Gunnell, rezident: ”Dacă nu vă place, obişnuiţi-vă. Mutaţi-vă! Mutaţi-vă, ştii ce spun?”.

Oamenii au început să instaleze garduri ca să ţină păunii departe de casele lor. Dar există o soluţie mai simplă: păsările nu rămân prea mult într-un loc dacă nu sunt hrănite.

Jonathan Gonzalez, expert în păuni: ”Ceea ce am observat e că oamenii îi hrănesc, păunii se adună în număr mare şi, chiar mai important, femelele vor depune mai multe ouă şi vor avea mai mulţi pui”.

Pentru a pune capăt invaziei de păuni, autorităţile din Pasadena au pregatit sancţiuni dure. Localnicii care-i hrănesc riscă o amendă de aproximativ 1.000 de dolari.

Iar cei care încalcă regula de mai multe ori pot sta până la 6 luni în închisoare. Între timp, păunii sunt tot pe străzile oraşului.

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult