Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un nou ”palat” al lui Putin, descoperit de echipa lui Navalnîi. Cu ce este dotat ”spa-ul personal al președintelui rus”

La câteva luni după publicarea anchetei ce avea în prim plan palatul lui Vladimir Putin situat în apropiere de oraşul Ghelendjik, Fondul de luptă anticorupţie (FBK) al opozantului rus Aleksei Navalnîi vine cu noi acuzații la adresa președintelui rus.

FBK a publicat recent un nou material prin care vrea să consolideze acuzațiile că Putin este un împătimit al luxului și prezintă de această dată o ”dacha” (n.r. vilă în limba rusă) cu adevărat impunătoare, pe care o are în Valdai.

Curioși că vila respectivă este mereu ascunsă de ochii publicului, membrii FBK au ridicat o dronă și au cercetat-o de la înălțime. 

Potrivit corespondentului ȘtirileProTv, Vitalie Cojocari, aceștia susțin că în afară de casa de protocol din pitoreasca pădure rusească, în apropiere mai există niște acareturi noi care ”i-ar face invidioși pe cei mai bogați miliardari ai lumii”.

Dincolo de terenurile de joacă, frumoasele căsuțe tipic rusești, o biserică în cinstea Sfântului Vladimir și tot felul de case, accentul se pune în film pe ceea ce oponenții lui Putin numesc ”spa-ul personal al președintelui rus”.

Citește și
Președintele Ucrainei îi propune lui Putin o întâlnire în zona de război: ”Milioane de vieți sunt în joc”
Președintele Ucrainei îi propune lui Putin o întâlnire în zona de război: ”Milioane de vieți sunt în joc”

Dacha are câteva etaje la suprafață și 2 etaje în subteran. Acolo se află o sală de concerte, o sală de biliard și o sală de jocuri de noroc. Spectaculoase sunt însă serviciile spa. Există și un sistem de “criogenie” pentru întinerire corporală, dar și un fel de piscină cu apă atât de sărată că nu te scufunzi.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult