Un mort şi peste 160 de răniţi în explozia din apropierea aeroportului din Taşkent, Uzbekistan
Acestea dau asigurări că aeroportul aflat în apropiere funcţionează „normal”, relatează AFP, conform Agerpres.
„În total, înregistrăm 163 de victime în acest accident, între care 138 de răniţi uşor care au ieşit din spital, 24 de răniţi încă spitalizaţi cu o stare satisfăcătoare, în timp ce un adolescent născut în 2006 a murit”, a anunţat Ministerul Sănătăţii pe Telegram.
Potrivit aceleiaşi surse, incendiul a izbucnit în depozitul unei companii în zonă vămilor din aeroportul din Taşkent, care potrivit agenţiei de presă oficiale uzbece UZa funcţionează „normal”.
Un purtător de cuvânt al Ministerului pentru Situaţii de Urgenţă, care a avansat drept cauză a exploziei un fulger, a declarat pentru AFP că „incendiul s-a declanşat după o explozie”.
Înregistrările video de pe reţelele de socializare arată o minge de foc impresionantă pe cerul nopţii.
Geamurile a numeroase case din împrejurimi au fost sparte şi interioarele au fost afectate, a constatat un jurnalist al AFP la faţa locului, în timp ce ambulanţele continuă să-i evacueze pe răniţi.
Explozii au continuat să se producă la câteva ore de la declanşarea incendiului, pe care pompierii încearcă să-l controleze.
„M-am trezit noaptea, am crezut că e un cutremur, apoi am văzut incendiul. Fiul meu a fost rănit la picior”, a declarat pentru AFP Mustafo Kutepov, un pensionar de 72 de ani care locuieşte în apropiere şi a cărui casă a fost afectată de explozie.
„Le cer autorităţilor să compenseze pagubele pentru că se apropie iarna şi nu am mijloacele de a efectua reparaţiile singur”, a adăugat el.
Un alt locuitor din zonă, Nurgali Nurghembetov, a cărui casă situată la circa 50 de metri de explozie a fost afectată, cere să fie „mutat într-un loc sigur”.
Uzbekistan este statul cu cea mai mare populaţie dintre fostele republici sovietice din Asia Centrală, cu peste 34 de milioane de locuitori. Ca şi în restul fostei URSS, incendiile sunt frecvente din cauza echipamentelor învechite şi a nerespectării normelor de securitate, dar o astfel de explozie rămâne rară.