Un mort și 16 răniți în atentate teroriste în ziua alegerilor prezidențiale în Afganistan
Alegerile se desfăşoară în contextul în care negocierile între americani şi talibani se află într-un punct mort, ceea ce îndepărtează perspectiva unui dialog interafgan - între Guvern şi insurgenţi - în vederea păcii, scrie AFP.
Talibanii şi-au multiplicat avertismentele adresate celor 9,6 milioane de alegători, menită să-i descurajeze să particpe la scrutin. Ei au anunţat joi că mujahedinii vor viza ”secţiile de votare şi centrele (de vot) care găzduiesc acest spectacol”.
În pofida acestor ameninţări, bilanţul rămânea, sâmbătă la prânz, relativ limitat, scrie News.ro.
Un atentat în apropierea unei secţii de votare la Kandahar (sud) s-a soldat cu 15 răniţi sâmbătă dimineaţa, iar altul, la Jalalabad (est), s-a soldat cu un mort şi doi răniţi.
Mai multe alte atacuri cu grenadă sau bombă - care nu s-au soldat cu victime - au fost semnalate de către reprezentanţi locali.
Ministerul de Interne a anunţat desfăşurarea a 72.000 de oameni în vederea apărării celor aproape 5.000 de secţii de votare din ţară, care şi-au deschis uşile la ora locală 7.00 (5.30, ora României) şi urmau să fie închise la ora locală 15.00.
Ministerul a interzis încă de miercuri seara accesul în capitală oricăror camioane şi camionete, de frica atentatelor cu vehicule-capcană.
”Ştiu că există ameninţări, dar bombele şi atacurile fac parte din viaţa noastră cotidiană”, a declarat pentru AFP Mohiuddin, un alegător în vârstă de 55 de ani, la Kabul. ”Nu mi-e frică, trebuie să votăm dacă vrem să ne putem schimba viaţa”, a subliniat el.
Campania electorală a început la sfârşitul lui iulie cu un atentat soldat cu 20 de morţi. Alte peste 100 de persoane au fost ucise, de atunci, în atacuri revendicate de talibani.
Sursa: News.ro
Etichete: alegeri prezidentiale , afganistan , atentat
Dată publicare: 28-09-2019 14:32