Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un ministru bosniac a murit, după ce s-a infectat cu noul coronavirus

Un ministru bosniac însărcinat cu problemele veteranilor a murit miercuri după ce a contractat noul coronavirus, a informat televiziunea publică BHRT, transmite AFP.

Salko Bukvarevic, în vârstă de 53 de ani, era membru al guvernului entităţii croato-musulmane, una dintre cele două componente ale Bosniei. El a fost spitalizat în urma unor complicaţii cauzate de virus şi a fost plasat luni sub asistenţă respiratorie, a precizat BHRT, citând clinica universitară din Sarajevo.

Ţara balcanică a înregistrat aproximativ 11.000 de contaminări şi peste 300 de decese la o populaţie de 3,5 milioane de locuitori, transmite Agerpres.

Bosnia, care se confruntă cu o reapariţie a pandemiei, are aproape 100 de contaminări la 100.000 de locuitori, una dintre cele mai mari rate din Europa, potrivit Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS).

Fadil Novalic, de 61 de ani, prim-ministru al entităţii croato-musulmane, infectat şi el cu SARS-CoV-2, s-a recuperat şi a putut ieşi din spital săptămâna trecută.

Citește și
fauci
Epidemiologul șef al Casei Albe: ”Aceasta este cea mai gravă epidemie din ultimii 102 ani”

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult