Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un miliardar îi va plăti despăgubiri de 58 de mil. $ unei angajate pe care a hărțuit-o sexual

Miliardarul grec Alkiviades "Alki" David a fost condamnat să plătească despăgubiri de 58 de milioane de dolari uneia dintre asistentele sale pe care a hărţuit-o sexual.

Aceasta este una dintre cele mai mari sancţiuni de acest tip din istoria judiciară a Statelor Unite, a declarat luni avocatul victimei, citat de AFP.

Alki David, moştenitorul unei familii de industriaşi care s-au lansat şi în industria hologramelor şi a streamingului, a fost găsit vinovat de un tribunal din Los Angeles pentru acte de violenţă şi agresiuni sexuale comise asupra lui Mahim Khan, pe care o angajase în compania lui de producţie între anii 2014 şi 2015.

Această sentinţă "le reaminteşte prădătorilor, oriunde s-ar afla, că nu pot să facă rău cuiva şi să scape nepedepsiţi", a spus Mahim Khan într-o declaraţie pentru AFP.

Odată cu apariţia mişcării #MeToo, "femeile precum Mahim Khan nu mai acceptă să sufere în tăcere", a adăugat avocata ei, Gloria Allred, care consideră că despăgubirile de 58 de milioane de dolari acordate clientei sale sunt unele dintre cele mai mari din istoria judiciară americană.

Citește și
protest praga
Peste 200.000 de persoane au protestat la Praga şi au cerut demisia premierului

Bazându-se pe dovezi clare, apărătorii lui Mahim Khan au afirmat în sala de judecată că Alki David o prindea de gât de mai multe ori pe săptămână pe fosta lui angajată pentru a o obliga să simuleze o felaţie.

Potrivit avocaţilor acuzării, miliardarul grec obişnuia şi să o prindă de părţile intime şi i-a dezvelit sânii cel puţin o dată, relatează Agerpres.

Alki David a negat orice hărţuire sexuală faţă de tânăra femeie.

El nu a fost prezent luni la tribunal, care i-a retras dreptul de autoapărare în instanţă, după ce, în cadrul unor audieri anterioare, miliardarul a folosit termeni virulenţi pentru a-i critica pe acuzatoare şi pe avocaţii acesteia.

Miliardarul de 51 de ani a dat publicităţii un comunicat în care a criticat sistemul judiciar american, considerându-l "fals" şi "în stare de urgenţă". În acelaşi document el i-a acuzat pe Mahim Khan şi pe martorii ei că au minţit în sala de judecată.

El fusese de mai multe ori acuzat de hărţuire şi a trebuit să plătească despăgubiri de 14 milioane de dolari în acest an altor două acuzatoare.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult