Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un jurnalist turc, critic al lui Erdogan, a fost atacat la Berlin

Un jurnalist turc, critic al guvernului de la Ankara şi care trăieşte în exil în Germania, a fost atacat la locuinţa sa din Berlin, a informat joi poliţia germană, potrivit DPA.

Erk Acarer a fost rănit atunci când câţiva indivizi l-au atacat, miercuri seară, în districtul Neukolln din Berlin.

El a fost rănit la cap şi a primit îngrijiri medicale la locul atacului, comis în curtea interioară a blocului unde locuieşte.

Acarer a postat pe Twitter o fotografie de-a sa, adăugând în limba turcă: ''Am fost atacat cu cuţite şi pumnii în casa mea din Berlin''.

Jurnalistul a afirmat că are răni la cap şi s-a prezentat la spital, dar a precizat că viaţa sa nu este în pericol. ''Îi ştiu pe atacatori. Nu voi capitula niciodată în faţa fascismului'', a declarat jurnalistul, adăugând că au existat trei atacatori.

Acarer a fost acuzat în Turcia, alături de alţi jurnalişti, de publicarea unor informaţii secrete privind securitatea statului şi activităţile serviciilor de informaţii turce.

Citește și
joe biden
Primele întâlniri bilaterale ale lui Biden. Pe agendă sunt Boris Johnson, Recep Erdogan şi Vladimir Putin

Potrivit Amnesty International, printre motivele acuzaţiilor se află relatările publicate de Erk Acarer despre un membru al serviciilor de informaţii turce care fusese ucis în Libia.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult