Un judecător cere ca fostul şef al fotbalului din Spania, Luis Rubiales, să fie judecat după ce a sărutat forțat o sportivă
Instanţa a precizat într-un comunicat că judecătorul Francisco de Jorge a cerut, de asemenea, judecarea fostului selecţioner al echipei feminine, Jorge Vilda, precum şi a lui Albert Luque, directorul sportiv al echipei masculine, şi Ruben Rivera, şeful de marketing al federaţiei, pentru că au făcut presiuni asupra lui Jenni Hermoso să spună că sărutul a fost consimţit.
Instanţa a citat judecătorul care a declarat că, contrar declaraţiilor lui Rubiales, ancheta a arătat că sărutul „nu a fost consimţit şi a fost o iniţiativă unilaterală şi surprinzătoare".
Procurorii şi avocaţii îşi pot prezenta în continuare argumentele, după care instanţa va decide dacă şi când va fi convocat procesul. Până în prezent, cazul a fost gestionat de un judecător de instrucţie.
Fotbalista în vârstă de 33 de ani - cea mai bună marcatoare din toate timpurile a Spaniei - a depus în septembrie o plângere penală pentru agresiune sexuală şi constrângere în legătură cu sărutul de pe podiumul învingătoarelor din 20 august, spunând că s-a simţit „vulnerabilă şi victima unei agresiuni".
Cazul a şocat lumea sportului şi societatea din Spania şi din străinătate, provocând proteste şi alte acuzaţii din partea femeilor că bărbaţi importanţi sau puternici le-au forţat să aibă relaţii intime.
În Spania, hashtagul #SeAcabo („S-a terminat") a devenit un strigăt de mobilizare pe reţelele de socializare.
Pe lângă sărutul în sine, judecătorul a găsit dovezi că Rubiales şi co-inculpaţii ar fi putut comite o infracţiune conexă în acţiunea lor coordonată de a o determina pe Hermoso "să înregistreze un videoclip în care să spună că sărutul a fost consimţit".
Hermoso a refuzat şi, în cele din urmă, a depus plângerea penală.