Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un japonez a primit din greşeală 46,3 milioane de yeni de la stat direct în cont. Ce a făcut cu banii

Un tânăr de 24 de ani din Japonia, căruia municipalitatea i-a trimis din greşeală 46,3 milioane de yeni (360.000 de dolari), a declarat că a jucat toţi banii la cazinouri online din străinătate, au anunţat marţi surse apropiate cazului, informează agenţia

Este puţin probabil ca bărbatul să poată înapoia banii care i-au fost transferaţi din greşeală de localitatea Abu din prefectura Yamaguchi, potrivit avocatului său, care a spus că se ia în considerare o soluţionare prin litigiu.

În cadrul unei conferinţe de presă organizată luni, avocatul a declarat că bărbatul i-a spus că a transferat banii din contul său cu ajutorului smartphone-ului său. Avocatul a precizat că bărbatul locuieşte singur şi nu ar fi existat o altă persoană implicată în acest caz.

Săptămâna trecută, joi, oraşul l-a dat în judecată pe bărbat pentru aproximativ 51 de milioane de yeni, reprezentând restituirea integrală a fondurilor transferate greşit, plus taxele legale.

Potrivit municipalităţii, bărbatul a refuzat să înapoieze banii, spunând că "au fost mutaţi din contul meu şi nu pot fi returnaţi" şi adăugând că "îmi voi ispăşi păcatele".

Avocatul bărbatului a respins afirmaţiile conform cărora acesta a devenit inaccesibil după ce oraşul a intentat procesul împotriva sa, argumentând că telefonul tânărului a rămas la poliţie în urma interogatoriilor voluntare din aprilie şi mai.

La data de 6 aprilie, după ce au fost finalizate procedurile de transfer a 100.000 de yeni sub formă de ajutoare financiare în contextul pandemiei de COVID-19 către fiecare dintre cele 463 de gospodării cu venituri reduse din Abu, un reprezentant al autorităţilor oraşului a depus din greşeală o singură cerere de transfer către o instituţie financiară pentru 46,3 milioane de yeni pentru bărbatul al cărui nume se afla în fruntea listei.

Întreaga sumă a fost virată în contul bancar al bărbatului la data de 8 aprilie.

Cazul a ţinut prima pagină a ziarelor din Japonia, iar primarul din Abu a dat publicităţii o înregistrare video în care îşi cere scuze, exprimându-şi profunda părere de rău pentru această gafă.

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult