Un italian și-a obligat soția să nu se spele și să stea pe întuneric din cauza facturilor tot mai mari la energie
„Sunt singurul care muncește aici, singurul care aduce bani în casă”
„Sunt singurul care muncește aici, singurul care aduce bani în casă”, îi repeta constant bărbatul soției sale atunci când o găsea cu lumina aprinsă în casă, sau atunci când intenționa să facă baie. Femeii îi era interzis și să-și vadă familia, însă reușea în secret să se ducă la părinții săi pentru a face un duș, conform Il Messaggero.
Bărbatul o obliga pe soția sa să nu se ducă să-și vadă familia pentru că îi era teamă că le va spune prin ce trece acasă.
Teama că și-ar fi putut pierde cei doi copii a făcut-o pe aceasta să nu riposteze nici măcar atunci când individul o agresa. Femeia, mamă a două fetițe, a declarat că a îndurat totul pentru copiii ei.
Însă, pe măsură ce soțul ei a devenit tot mai agresiv, și-a luat inima în dinți și a fugit de acasă. A depus o plângere pe numele soțului ei, iar individul a fost trimis în judecată pentru abuz agravat în familie.
Femeia, care este cu 20 de ani mai tânără, împreună cu cele două fete, se află în grija serviciilor sociale.