Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Un italian de 21 de ani a doborât recordul mondial de memorie după ce a ținut minte un număr din 630 de cifre

Andrea Muzii, un italian în vârstă de 21 de ani, a câştigat Campionatele mondiale de memorie, găzduite anul acesta de Germania, stabilind un nou record mondial.

 

Printre alte realizări, tânărul a reuşit să memoreze un număr alcătuit din 630 de cifre într-un interval de cinci minute în cadrul disciplinei ''Numere Rapide'', a declarat pentru DPA organizatorul competiţiei, Steffen Buetow.

Dacă performanţa sa va fi omologată, va fi un record mondial.

Muzii a câştigat proba de decatlon în cadrul campionatelor MemoryXL cu un scor record de 8.594 de puncte, ocupând primul loc din circa 1.700 de atleţi ai memoriei participanţi, a spus Buetow.

Competitori din cinci ţări au luat parte la evenimentul desfăşurat în Torgelow, estul Germaniei, participând la probe precum memorarea unor imagini, a unor secvenţe de cuvinte sau a unor serii extinse de numere.

Citește și
Povestea unui britanic care a pierdut ani întregi de amintiri. De ce nu își mai recunoștea iubita
Povestea unui britanic care a pierdut ani întregi de amintiri. De ce nu își mai recunoștea iubita

 

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult