Un german a recunoscut că și-a abuzat sexual propriul fiu adoptat din România
Bărbatul a făcut aproape trei ani de închisoare în România, pentru pedofilie, fiind recent eliberat. Ajuns acasă, în Germania, autoritățile au declanșat împotriva lui urmărirea penală pentru 200 de fapte de agresiune sexuală, împotriva a zece victime, băieți și fete, relatează schwarzwaelder-bote.de.
Ancheta a stabilit că germanul a abuzat copii în mod regulat, începând cu 1999, printre victime fiind și fiul său adoptiv din România, dar și prieteni ai celorlalți copii ai lui. Le atingea organele sexuale și îi punea să i le atingă pe ale lui ”doar din plăcere”.
Potrivit detelor din dosar, toate victimele erau răsplătite cu vizite la restaurant sau bani.
Bărbatul și-a recunoscut faptele și le-a spus judecătorilor că a avut o viață dublă. S-a căsătorit în 1977 și deși mariajul nu a fost unul ”nesatisfăcător din punct de vedere sexual”, a început să abuzeze copii în locuința sa, când familia nu era acasă. De asemenea, a precizat că provine dintr-o familie destrămată, că a crescut în Bremen fără tată și că a fost victima unor violențe și abuzuri din partea partenerilor mamei.
Timp de 20 de ani a participat la acțiuni de voluntariat în sprijinul copiilor orfani din România, pe timpul cărora a început o relație cu un băiat. După ce a ispășit aproape trei ani de închisoare pentru pedofilie, s-a întors în Germania. ”Nu era vorba de afecțiune, doar aveam nevoie să mă satisfac”, a spus pedofilul.
Bărbatul își va afla sentința decisă de autoritățile germane în luna ianuarie.
Sursa: schwarzwaelder-bote.de
Etichete: germania , abuz sexual , pedofil
Dată publicare: 28-12-2017 16:18