Un fost arhiepiscop din Franța, anchetat pentru „gesturi nepotrivite” faţă de o tânără
Monseniorul Jean-Pierre Grallet, în vârstă de 81 de ani, fost arhiepiscop de Strasburg, a afirmat într-un comunicat că a fost informat în vara anului 2022 că femeia a depus o plângere împotriva lui.
„De acum, în aşteptarea concluziilor investigaţiilor bisericii şi ale autorităţilor judiciare, mă voi abţine să vorbesc în public”, a declarat Grallet, adăugând că regretă faptele sale de atunci şi că i-a scris femeii pentru a-i cere iertare.
El nu a făcut precizări în legătură cu faptele pentru care este cercetat.
Faptele datează din „toamna anului 1985 atunci când el era preot”, a precizat într-un comunicat separat actualul arhiepiscop de Strasbourg, Luc Ravel.
Săptămâna trecută, cardinalul francez Jean-Pierre Ricard a declarat că a abuzat o fată de 14 ani în urmă cu zeci de ani şi că se retrage din funcţiile sale.
În total, 11 episcopi sau foşti episcopi sunt în prezent cercetaţi pentru abuz, a anunţat Eric de Moulins-Beaufort, şeful Conferinţei Episcopale Franceze.
Anul trecut, o anchetă independentă a scos la iveală faptul că peste 200.000 de minori au fost abuzaţi sexual de membri ai bisericii franceze în ultimii 70 de ani, iar autorii raportului au afirmat că Biserica Catolică a închis ochii la aceste abuzuri prea mult timp.