Modifica setarile cookie
Toate categoriile

Episcop, condamnat la închisoare pentru incitare la violenţă împotriva homosexualilor

Curtea penală din Aigion a condamnat în apel un episcop ortodox la şapte luni de închisoare, dintre care trei cu suspendare, pentru incitare la violenţă împotriva homosexualilor şi pentru abuz de putere, a informat mass-media din Grecia, relatează AFP.

Athanassios Lenis i-a descris pe homosexuali în 2015 ca fiind 'minciuna societăţii' şi le-a cerut credincioşilor într-o scrisoare, publicată pe internet, să-i 'scuipe' şi să-i 'înnegrească' cu lovituri, conform Agerpres. 

Prelatul de 79 de ani, mitropolit de Kalavryta, care a apărut alături de lideri ai partidului neonazist grec Zorii Aurii, a fost iniţial achitat în martie 2018 de tribunalul penal din Aigion.

La vremea respectivă, eliberarea a fost justificată în numele dreptului la liberă exprimare a preoţilor, într-o ţară în care Biserica, ce nu este separată de stat, se bucură de o mare influenţă. Însă, această decizie a declanşat un val de critici în rândul apărătorilor drepturilor omului, precum şi din partea formaţiunilor politice de centru şi de stânga.

Parchetul a făcut apel la această decizie câteva zile mai târziu, la tribunalul din Aigion pentru acuzaţia de incitare la violenţă şi la cel din Patras pentru acuzaţia de abuz de funcţii ecleziastice.

Apărătorii drepturilor omului au salutat chemarea în justiţie a prelatului ca fiind un pas în lupta împotriva retoricii urii, în mare parte nepedepsită în Grecia, venită din partea clerului ortodox, a mass-media sau a politicenilor.

Abonați-vă gratuit la newsletter-ul Știrile Pro TV de pe WhatsApp. Primiți în fiecare zi cele mai importante știri pe telefon! 

Pe Instagram-ul Știrile ProTV găsiți imaginile momentului din România, dar și din lume!  

CLICK AICI pentru a instala GRATUIT aplicația Știrile ProTV pentru telefoane Android și iPhone!

Ultimele stiri

Top Citite

Parteneri

Citește mai mult