Un cunoscut comediant afgan a fost executat de talibani, pentru că a făcut glume pe seama lor. VIDEO
Într-o filmare de la sfârșitul lunii iulie, Nazar Mohammad, mai bine cunoscut drept Khasha Zwan, apărea pe bancheta din spate a unei mașini, între doi talibani, unul dintrei având și o mitralieră.
Potrivit Human Rights Watch, Mohammad a fost ucis de talibani la sfârșitul lunii iulie la Kandahar după orașul a fost cucerit de jihadiști.
Pe filmare se vede cum Mohammad a continuat să facă glume despre insurgenți chiar și după ce a fost capturat, ceea ce l-a făcut pe unul dintre insurgenți să-l plesnească peste față.
Bărbatul din stânga lui este văzut râzând pe parcursul înregistrării, însă la un moment dat se vede cum schimbă mitraliera cu o armă de foc mai mare.
Nazar Mohammad era cunoscut pentru cântecele și dansurile în care îi parodia pe talibani, multe dintre ele fiind publicate și pe contul său de TikTok.
Talibanii au negat inițial implicarea în moartea comediantului, însă în cele din urmă au confirmat că cei doi bărbați din mașină erau talibani.
Gruparea a transmis că suspecții au fost arestați și vor fi judecați într-un tribunal taliban.